Arhiep. Gallagher: Războiul din Ucraina atroce, Biserica menține viu visul păcii
25.02.2023, Vatican (Catholica) - La un an de la invadarea rusească a Ucrainei, Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele în Secretariatul de Stat al Vaticanului, relatează presei vaticane despre acțiunea diplomatică a Sfântului Scaun pentru a contribui la încetarea acestui război teribil. Pentru a însufleți această acțiune, susține el, este „inițiativa Sfântului Părinte” cu „apelurile sale continue în favoarea păcii în Ucraina”. Încercăm mereu să facem să nu se uite „atrocitatea, ferocitatea acestui război”, afirmă prelatul, deschiși la speranța „unei eventuale negocieri” care să ducă la pace. Amintește de vizita sa în Ucraina în mai 2022, afirmând că a fost „schimbat profund” și spune că rămânerea Nunțiului Apostolic la Kiev în pofida războiului înseamnă că vrea să împărtășească suferințele poporului ucrainean: o decizie care face parte din însăși natura diplomației Sfântului Scaun.
– Excelență, la 24 februarie în urmă cu un an, a început invadarea Ucrainei pe scară largă din partea Federației Ruse. Războiul nu pare să se oprească. Care sunt domeniile în care se mișcă diplomația Sfântului Scaun pentru a contribui la încetarea acestui război și la instaurarea păcii?
– Diplomația Sfântului Scaun este condusă și animată mai ales de inițiativa Sfântului Părinte: el este cel care continuă să se întoarcă în rugăciunile și în intervențiile sale – fie în audiențele generale, fie la rugăciunea mariană Angelus în fiecare duminică – asupra apelurilor în favoarea păcii în Ucraina. Și noi îl urmăm. Încercăm mereu să menținem prezentă, cum o fac atâția alții, atrocitatea, ferocitatea acestui război care continuă cu prețul atâtor victime, al atâtor morți, al atâtor persoane rănite, al familiilor pierdute. Aceasta este ceea ce noi încercăm să facem, menținând mereu o anumită disponibilitate față de actori, pentru o eventuală negociere, care ar trebui să pună capăt acestui război teribil. Cred că acesta este rolul nostru. În timp ce pentru Ucraina însăși și pentru atâtea altele este greu de vorbit despre dialog și pace, despre reconciliere, aceasta este ceva ce Biserica, Sfântul Scaun și Sfântul Părinte pot să facă și trebuie să facă, și acest lucru este fundamental: a menține prezent visul păcii. Înțelegem dificultățile pentru atâția, în acest moment de suferință, de a se gândi la pace în acești termeni, însă cineva trebuie să facă aceasta, pentru că la sfârșit va fi o încheiere a acestui război teribil și sperăm ca acest sfârșit să vină repede.
– Din punctul de vedere al acțiunii diplomatice a Sfântului Scaun, care sunt aspectele care fac acest război din Ucraina deosebit față de alte războaie?
– Trebuie să spunem înainte de toate că acesta este un război în Europa. Noi, europenii, după experiența celui de-al doilea război mondial, am crezut că războiul nu va mai fi vreodată și acum vedem realitatea. Acest lucru este important. După aceea, este un război între două țări care împărtășesc o istorie lungă, multe aspecte culturale și chiar și dimensiunea religioasă. Astfel, asta face acest război deosebit de problematic. Toate războaiele sunt teribile, însă acest război ne pune în fața unei situații care este foarte dificilă pentru toți, pentru că, deși recunoscând gravitatea acțiunilor Rusiei, noi vedem că Rusia este o țară foarte importantă, o țară cu o istorie lungă, iar noi până la urmă trebuie să recunoaștem o pace, un raport cu această Rusie în viitor. Și aceasta face deosebit de dificilă și desfășurarea războiului.
– În mai anul trecut ați vizitat Ucraina. Ce semnificație a avut pentru dumneavoastră această vizită?
– Acest lucru a avut pentru mine un impact foarte profund. Când mergi și atingi suferința unui popor, când vezi, cum am văzut eu la Bucha și în alte localități, faptele, adevărul războiului, suferința poporului, acest lucru nu poate să nu aibă un impact foarte profund. Când se ating rănile acestui popor, aceasta te schimbă pentru totdeauna, nu este un lucru teoretic, o știre de la telejurnal: este un adevăr, suferința unui popor. Așa s-a întâmplat pentru mine. Experiența de a fi prezent acolo m-a schimbat profund: a vedea suferința, a vedea și curajul poporului, precum și complexitatea situației.
– Excelență, din prima zi a războiului, Nunțiul Apostolic din Ucraina, Arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, a fost unul dintre cei trei diplomați rămași să lucreze la Kiev. Cum a fost luată această decizie și ce semnificație a avut pentru Sfântul Scaun faptul că el, Nunțiul, a rămas acolo?
– În realitate, nu a fost luată niciodată o decizie, a fost un lucru spontan. Toți suntem foarte mândri de Mons. Visvaldas, care îndeplinește, împreună cu colaboratorii săi, această misiune cu mare curaj, cu mare determinare. Face parte din tradiția diplomației noastre. Gândiți-vă și la Cardinalul Zenari la Damasc, în Siria: și el a rămas acolo, acum sunt peste zece ani, cred că aproape 12 ani, în pofida acestui război din Siria. Face parte din tradiția noastră, pentru că angajarea noastră nu este o angajare – să spunem – politică, în sensul pur diplomatic, este angajare față de un popor, față de o Biserică. Și dacă vreodată, dintr-un punct de vedere istoric, Nunții au fost expulzați, de exemplu în timpul celui de-al doilea război mondial și chiar mai recent, nu au făcut voluntar aceste lucruri, este ceva ce se întâmplă. Putem spune că ideea de a rămâne, împărtășind suferințele unui popor, face parte din diplomația noastră. Papa nu vrea să impună sacrificii și suferințe persoanelor, ci vrea ca acest spirit solidar, această apropierea a sa personală să fie manifestată prin intermediul reprezentanților săi.
– În ce mod, după părerea dumneavoastră, poporul ucrainean poate să aspire la pace în fața unei agresiuni care continuă, o pace pe care Papa Francisc nu încetează s-o invoce?
– Eu nu mă îndoiesc că toți ucrainenii visează pacea, acest lucru este normal. Când în familie tații și mamele privesc copiii lor, speră ca aceștia să poată crește într-o țară în pace. Trebuie să păstreze acest vis, în pofida suferințelor, în pofida dificultăților, în pofida raporturilor desigur așa de grele, în acest moment, cu Rusia și cu rușii. Însă și ei trebuie să păstreze – probabil amintindu-și și de anii de libertate, de anii de pace pe care i-a trăit acea țară după independența sa -, trebuie să privească spre viitor cu un anumit optimism, încercând să se gândească deja la reconstruirea acelei țări. Va fi mult de reconstruit și de reconciliat în țară.
– Mulțumim, Excelență.
– Vă mulțumesc vouă. (material Vatican, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
