Papa Francisc: Timp liber vs timp care eliberează
15.10.2023, Vatican (Catholica) - Astăzi Papa Francisc ne-a invitat să ne mutăm privirea despre timpul liber, care pare ceva ce ne lipsește tuturor, pe timpul care eliberează, „timpul pe care să îl dedicăm lui Dumnezeu, care ne ușurează și vindecă inima, care mărește în noi pacea, încrederea și bucuria, care ne mântuiește de rău, de singurătate și de pierderea de sens”. Invitația a fost formulată în cadrul discursului dinaintea rugăciunii mariane Îngerul Domnului. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre un rege care pregătește un ospăț de nuntă pentru fiul său (cf. Matei 22,1-14). Este un om puternic, dar este mai ales un tată generos, care invită la împărtășirea bucuriei sale. Îndeosebi, revelează bunătatea inimii sale în faptul că nu constrânge pe nimeni, ci îi invită pe toți, chiar dacă acest mod al său de a acționa îl expune la posibilitatea unui refuz. Să observăm: pregătește un ospăț, oferind gratuit o ocazie de întâlnire, de sărbătoare. Este ceea ce Dumnezeu pregătește pentru noi: un ospăț, pentru a fi în comuniune cu El și între noi. Și noi, noi toți, suntem, așadar, invitații lui Dumnezeu. Dar un ospăț de nuntă cere din partea noastră timp și implicare, cere un „da”: a merge, a merge la invitația Domnului, El invită, dar ne lasă liberi.
Iată tipul de relație pe care ni-l oferă Tatăl: ne cheamă să fim cu El, lăsându-ne posibilitatea de a accepta sau de a nu accepta. Nu ne propune un raport de supunere, ci de paternitate și de filiație, care este condiționat în mod necesar de asentimentul nostru. Dumnezeu este foarte respectuos față de libertate, foarte respectuos. Sfântul Augustin folosește o expresie foarte frumoasă în această privință, spunând: „Dumnezeu, care te-a creat fără tine, nu te poate mântui fără tine” (Sermo CLXIX, 13). Și, desigur, nu pentru că nu ar avea capacitatea – este atotputernic! – ci pentru că, fiind iubire, respectă până la capăt libertatea noastră. Dumnezeu se propune, nu se impune, niciodată.
Ne întoarcem astfel la parabolă: regele – spune textul – „i-a trimis pe servitorii lui să îi cheme pe cei invitați la nuntă. Însă ei nu au voit să vină” (v. 3). Iată drama istoriei: „nu”-ul spus lui Dumnezeu. Dar pentru ce refuză oamenii invitația lui? Oare era o invitație neplăcută? Nu, și totuși – spune Evanghelia – „nu au luat în seamă și s-au dus care la ogorul său, care la negustoria lui” (v. 5). Nu iau în seamă, pentru că se gândesc la treburile proprii. Și acel rege care este tată, Dumnezeu, ce face? Nu capitulează, continuă să invite, ba chiar lărgește invitația, până când găsește pe cei care o acceptă, printre cei săraci. Printre ei, care știu că nu au multe altele, vin mulți, ajungând să umple încăperea (cf. v. 8-10).
Fraților și surorilor, de câte ori nu luăm în seamă invitația lui Dumnezeu pentru că suntem preocupați să ne gândim la treburile noastre! Adesea se luptă pentru a avea propriul timp liber, dar astăzi Isus ne invită să găsim timpul care eliberează: timpul pe care să îl dedicăm lui Dumnezeu, care ne ușurează și vindecă inima, care mărește în noi pacea, încrederea și bucuria, care ne mântuiește de rău, de singurătate și de pierderea de sens. Merită, pentru că este frumos a fi cu Domnul, a-i face spațiu. Unde? La Liturghie, în ascultarea Cuvântului, în rugăciune, precum și în caritate, pentru că ajutându-l pe cel care este slab sau sărac, făcând companie celui care este singur, ascultând pe cel care cere atenție, mângâind pe cel care suferă, suntem cu Domnul, care este prezent în cel care se află în nevoie. Însă atâția cred că aceste lucruri sunt „pierdere de timp”, și astfel se închid în lumea lor privată; și este trist. Și aceasta generează tristețe. Câte inimi triste! Pentru aceasta, pentru că sunt închise.
Așadar, să ne întrebăm: eu cum răspund la invitațiile lui Dumnezeu? Ce spațiu îi dau în zilele mele? Calitatea vieții mele depinde de treburile mele și de timpul meu sau de iubirea față de Domnul și față de frați, mai ales față de cei mai nevoiași? Maria, care cu un „da” a făcut spațiu lui Dumnezeu, să ne ajute să nu fim surzi la invitațiile sale.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
Continui să urmăresc cu atâta durere ceea ce se întâmplă în Israel și în Palestina. Mă gândesc din nou la atâția…, îndeosebi la cei mici și la bătrâni. Reînnoiesc apelul pentru eliberarea ostaticilor și cer cu tărie ca toți copiii, bolnavii, bătrânii, femeile și toți civilii să nu fie victime ale conflictului. Să se respecte dreptul umanitar, mai ales la Gaza, unde este urgent și necesar să se garanteze coridoare umanitare și să fie ajutată toată populația. Fraților și surorilor, deja sunt foarte mulți morți. Vă rog, să nu se verse alt sânge nevinovat, nici în Țara Sfântă, nici în Ucraina sau în orice alt loc! Ajunge! Războaiele întotdeauna sunt o înfrângere, întotdeauna! Rugăciunea este forța blândă și sfântă care se opune forței diabolice a urii, a terorismului și a războiului. Îi invit pe toți credincioșii să se unească la Biserica din Țara Sfântă și să dedice marți, pe 17 octombrie, rugăciunii și postului. Și acum să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria [Bucură-te, Marie].
Nu a dispărut preocuparea mea pentru criza din Nagorno-Karabakh. În afară de situația umanitară a celor evacuați – care este gravă -, aș vrea să adresez un apel deosebit și în favoarea protejării mănăstirilor și a locurilor de cult din regiune. Exprim dorința ca pornind de la autorități și de la toți locuitorii să poată fi respectate și tutelate ca parte a culturii locale, exprimări de credință și semn al unei fraternități care face capabili să se trăiască împreună în diferențe.
Astăzi este publicată o exortație apostolică despre Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, intitulată „C’est la confiance”: de fapt, așa cum a mărturisit această mare sfântă și învățătoare a Bisericii, încrederea în iubirea milostivă a lui Dumnezeu este calea care ne duce la inima Domnului și a Evangheliei Sale. Exprim apropierea mea de comunitatea ebraică din Roma, care mâine comemorează a optzecea aniversare a sechestrării naziste. Vă salut pe voi toți, romani și pelerini care provin din Italia și din atâtea părți ale lumii, îndeosebi Arhiconfraternitatea Gonfalone din Subiaco și Clubul „Fiat 500” din Roma.
Salut pe cei 400 de tineri misionari de la „Nuovi Orizzonti” și din alte asociații și comunități, care de ieri până duminica viitoare sunt angajați în „Misiunea de stradă” aici la Roma, mergând în locurile de adunări de tineri, în școli, în spitale, în închisori și pe străzi pentru a vesti bucuria Evangheliei. Sunt buni aceștia! Îi susținem cu rugăciunea în angajarea lor de a asculta strigătul atâtor tineri și atâtor persoane care au nevoie de iubire. Privesc steagurile Ucrainei, să nu uităm martirizata Ucraina. Urez tuturor o duminică frumoasă. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
