Mons. Fisichella: A mărturisi speranța este o necesitate
13.05.2024, Vatican (Catholica) - Joi, 9 mai 2024, la ora 17.30, Papa Francisc a înmânat bula de convocare a Jubileului 2025 „Spes non confundit” arhipăstorilor Bazilicilor papale. Bula a fost citită în Bazilica San Pietro înainte de celebrarea Vesperelor din solemnitatea Înălțării Domnului și astfel Jubileul Ordinar din 2025 a fost proclamat oficial. De la deschiderea Porții Sfinte în prima dintre Bazilicile majore, la 24 decembrie, până la închiderea sa, la 6 ianuarie 2026, Roma, orașul sfinților Petru și Paul, prevede să primească 32 de milioane de persoane, între care cel puțin 100 de mii de credincioși pe jos, „pelerini ai speranței” care vor trăi experiența iertării și a indulgenței. Fundamentale în fiecare An Sfânt, așa cum afirmă la Vatican News Mons. Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare.
– Mons. Rino Fisichella, iertarea și indulgența mai sunt acestea semnificațiile primare ale Jubileului?
– Jubileul mai păstrează caracteristica sa în decursul secolelor; puține lucruri s-au modificat în istoria Jubileului. Jubileul Papei Bonifaciu al VIII-lea rămâne ca începutul marii indulgențe. Termenul indulgență deja cu secole înainte era sinonim cu milostivire, cu iertare și Papa Bonifaciu oferă, așa cum scrie el însuși în bulă, nu numai o iertare, o indulgență deplină, ci foarte deplină. Eu cred că aceasta este încă experiența care poate să fie trăită în Jubileul din 2025, adică experiența iertării și experiența milostivirii. Până la urmă, trăim și o cultură care vorbește puțin despre iertare și cresc tot mai mult cazurile de supărare, cazurile de ură, în fața formelor de violență suntem tot mai închiși în noi înșine, în timp ce găsim o oportunitate, cu Jubileul, de a reparcurge cu forță marele drum al iertării.
– Pentru ce harul iertării este și astăzi un drum care trebuie întreprins?
– Înainte de toate, iertarea este o angajare concretă a iubirii creștine. Nu putem să uităm că iertarea este rod al iubirii. Cine iubește iartă, cine nu iubește nu este capabil de iertare și cine nu iartă nu este capabil să iubească. Cei doi termeni sunt strâns legați unul cu altul și unul consecință a celuilalt. Așadar, într-un context cum este al nostru, care cultural trăiește din violență – să nu uităm războaiele care sunt prezente, dar să nu uităm și acele acte de violență care în fiecare zi fac parte din viața zilnică a comunităților noastre ale fiecăruia dintre noi mai ales pentru cel care trăiește în marile orașe -, toate acestea trebuie să fie o angajare care dăruiește speranța de a avea acces la iertare.
– Știm cât de mult milostivirea, Sacramentul Iertării sunt în inima Papei care propune întocmai speranța. De ce?
– Pentru că lumea de astăzi are nevoie de speranță. Speranța este marea uitată în predica noastră. Noi vorbim mereu despre credință și iubire, nu vorbim niciodată despre speranță. Și totuși, speranța este conținutul de care lumea are nevoie astăzi în mod deosebit. Și nu numai pentru violență, ci și mai pozitiv. Cine ar putea întreprinde să înceapă să privească la viitor fără să aibă speranță? Speranța aparține stadiilor vieții fiecăruia dintre noi, copilul speră, adolescentul speră, tinerii speră, adulții speră, bătrânii speră, speranța însoțește stadiile vieții persoanelor. Și noi trebuie să fim capabili să însoțim această speranță cu conținuturi și cu semne care o fac concretă. Jubileul vrea să fie asta, vrea să fie o amintire și o provocare, pentru că vestea speranței, care este veste a învierii lui Isus Cristos, să nu uităm asta, pentru noi creștinii, o spune Apostolul Paul, Cristos este speranța noastră. Speranța se naște pentru noi din certitudinea învierii lui Isus și prin urmare, în fața atâtor forme de rău, a atâtor forme de moarte și chiar în fața unei culturi de moarte trebuie să fim vestitori și martori cu semne concrete de viață și de speranță.
– Papa îi interpelează pe credincioși, îi invită să mărturisească semne de speranță, dar interpelează și pe cel care este la putere pentru a da acest impuls de speranță. Ne gândim desigur la prizonierii de eliberat, la datoriile de șters. În ce mod îi interpelează Papa pe liderii de astăzi?
– Papa are expresii foarte puternice în bulă și se adresează celor care au responsabilitatea de conducere a națiunilor ca să poată realiza, spune el, forme de amnistie, folosește o expresie care se deschide la atâtea semnificații și la atâtea posibilități și cere să se ierte datoria pe care țările sărace au contractat-o față de instituțiile internaționale. Și cere de asemenea să se aibă atenție față de cei care mor de foame în timp ce se cheltuiesc resurse financiare destinate violenței războiului. Există diferite apeluri care se unesc și cu angajarea concretă a fiecăruia dintre creștini, pentru că papa spune să nu uităm că toți cei care lucrează pentru pace cu mâinile lor, aceștia sunt cu adevărat fericiți, adică aceștia fac parte din împărăția lui Dumnezeu.
– În „Spes non confundit” Sfântul Părinte vorbește și despre Jubileu ca mers către Roma, pornind la drum spre mormintele apostolilor Petru și Paul. Care este importanța acestui drum fizic?
– Pelerinajul este unul dintre semnele care aparține vieții Bisericii, dar pelerinajul este și icoana vieții fiecărei persoane, credincioase sau necredincioase. Adesea noi suntem niște rătăcitori, adică mergem, dar nu avem o destinație, și este ceea ce în schimb îl deosebește pe pelerin. Pelerinul are o destinație în fața sa și viața nu poate să fie aceea a unui rătăcitor care nu are o direcție și nu are un sens. Viața trebuie să aibă un sens, trebuie să aibă o direcție, iată de ce devine un pelerinaj. Pelerinajul aparține, mai ales lumii tinerilor, astăzi. Lumea tinerilor este entuziastă să pornească la drum. Vedem aceasta de fiecare dată când sunt inițiative pentru pelerinaje și se poate constata asta zilnic. La Roma așteptăm circa 100 de mii de persoane, 100 de mii de pelerini care vor veni pe jos și vor face pelerinajul lor mergând din diferite țări și arătând că este adevărată însăși semnificația cuvântului pelerin, adică acela care străbate câmpii, acela care străbate granițele, pentru că granițele sunt depășite de sentimentul de unitate a întregului neam omenesc și al fraternității care trebuie să ne unească pe toți. Și pelerinajul la mormântul lui Petru și Paul pentru credincioși înseamnă a fi întăriți în credință, noi trăim un moment de criză în fața ochilor tuturor. Pelerinajul poate să fie cu adevărat un instrument pentru a reflecta asupra existenței noastre, pentru a ne întoarce în noi înșine și pentru a înțelege că avem nevoie cu adevărat de Domnul Isus.
– Vorbeați despre tineri. Există un alt cuvânt pe care Papa îl propune, pe care îl pune înainte, și este răbdarea. De ce este importantă această răbdare în lumina speranței?
– Papa scrie că în epoca internetului răbdarea a dispărut complet din viața noastră. Vrem totul și imediat și aceasta este noua cultură digitală printre aspectele sale negative. Răbdarea la care papa face referință este un conținut biblic profund, răbdarea nu vrea să însemne a îndura sau a suporta, răbdarea biblică înseamnă cu totul altceva, înseamnă a avea curajul de a înfrunta situațiile și, prin urmare, înseamnă a avea capacitatea de a ști să așteptăm. Speranța vorbește despre așteptare și, prin urmare, așteptarea cere din partea fiecăruia dintre noi acel sentiment de răbdare care este tenacitatea cu care vedem scurgerea timpului, dar nu renunțăm având certitudinea speranței care ne-a fost dată.
– Cum să trăim acest moment de Jubileu care vine în plin drum sinodal? În ce mod sunt legate Sinodul și Jubileul?
– Înainte de toate, pentru că Sinodul și Jubileul sunt un drum, un drum comun, un drum al întregului popor al lui Dumnezeu. Jubileul se naște pentru o mișcare de popor, Jubileul nu se naște pentru că papa a voit un Jubileu, dimpotrivă, Papa Bonifaciu al VIII-lea nici nu știa ce anume era un Jubileu și avem documentele care atestă tocmai aceasta. Așadar, poporul din Roma este cel care a cerut Jubileul și drumul sinodal este drumul unui popor, este un popor aflat pe cale pentru a vesti speranța și certitudinea speranței cu învierea Domnului. Amândouă au același scop de a duce evanghelia veștii învierii lui Isus Cristos, care este speranța noastră.
– Anul 2025, anul Jubileului, și creștinii vor sărbători toți Paștele în aceeași zi. Anul acesta, Papa vorbește despre aceasta în bulă, sunt și cei 1700 de ani de la Conciliul Ecumenic din Niceea. Cum își propune acest Jubileu să fie ocazie pentru a merge înainte în unitatea dintre creștini?
– Papa spune că norocul de a celebra anul viitor Paștele toți împreună devine și o oportunitate pentru a face să se înțeleagă că neînțelegerile din trecut nu le mai înțeleg astăzi atâtea persoane. Așadar, ar fi necesar un efort comun pentru a ajunge, cel puțin toți creștinii, să celebreze Paștele în aceeași zi. Dar aceasta era și o dezbatere prezentă la Niceea. La Niceea s-a discutat și despre data Paștelui. Iată, eu cred și sper, din acest punct de vedere sunt convins că celebrarea aniversării a 1700 de ani de la primul Conciliu din istoria Bisericii, să poată deveni și o angajare ecumenică foarte puternică pentru toți creștinii. Înainte de toate pentru că, în pofida neînțelegerilor, a dificultăților, a luptelor, a diviziunilor, Niceea scrie pentru prima dată mărturisirea de credință utilizând expresia „Noi credem”. Până în acel moment toate mărturisirile de credință pe care le avem spun „Eu cred”, pentru că sunt formulele de credință baptismală. Pentru prima dată Biserica la Niceea conștientizează ceea ce este acel „noi” al Bisericii și prin urmare un „noi” care în decursul secolelor probabil că a fost uitat, probabil că a suferit și diminuări, desigur trebuie să constatăm diviziuni, dar conștiința, responsabilitatea, în fața lumii că suntem noi Biserică, noi care credem, noi care sperăm, noi care dăm mărturie despre învierea Domnului Isus, nu poate să dispară. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
