Lansarea unei trilogii a Excelenței Sale Martin Roos, la 25 de ani de episcopat
01.09.2024, Timișoara (Catholica) - Festivitatea prilejuită de aniversarea a 25 de ani de la consacrarea Excelenței Sale Martin Roos ca Episcop al Diecezei de Timișoara a fost marcată de două momente importante: prezentarea trilogiei intitulate „Moresenae Aecclesiae cor meum” (Inima mea – Bisericii de la Mureș), cea mai nouă apariție editorială semnată de Episcopul emerit Martin Roos, care a avut loc vineri, 30 august 2024, cu începere de la ora 11, în sala „Karl Singer” a Casei Adam-Müller-Guttenbrunn, sediul Forumului Democrat al Germanilor din Banat; și Sfânta Liturghie de mulțumire celebrată sâmbătă, 31 august 2024, în Domul Sf. Gheorghe.
„Dragi invitați, dragi prieteni, dragi bănățeni, bine ați venit!“ – au fost cuvintele de salut ale dr. Johann Fernbach, președintele FDG Banat, în calitate de gazdă a evenimentului de vineri, care a ținut să îi salute special pe toți oaspeții de seamă, pe fiecare în parte, cu un cuvânt personal: pe Excelența Sa Martin Roos; pe Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara; și pe Excelența Sa László Böcskei, Episcop diecezan de Oradea. Johann Fernbach i-a salutat și pe reprezentanții mediului diplomatic și pe referenți: Siegfried Geilhausen, vice-consulul Republicii Federale a Germaniei la Timișoara; prof. dr. habil. David Diósi, decanul Facultății de Teologie, Cluj-Napoca – Alba Iulia; pr. drd. László Bakó, cadru didactic asociat al Seminarului Teologic din Alba Iulia; și pe dr. Walter Kindl, profesor emerit.
În alocuțiunea sa, Episcopul László Böcskei a evocat mai multe momente din trecut, amintind de începutul colaborării Preasfinției Sale, în biroul Ordinariatului Episcopal, ca secretar episcopal, cu Episcopul emerit Martin, pe atunci director al Cancelariei Episcopale, respectiv în calitate de Vicar general după numirea și consacrarea Episcopului emerit Roos, în anul 1999, în fruntea Diecezei de Timișoara. „Verba Volant – Scripta Manent” („Cuvintele zboară – scrisul rămâne“) a fost titlul comunicării prof. dr. habil. Dávid Diosi, în care a menționat: „Nu cunosc nici o lucrare a autorului care să nu fie caracterizată de un înalt nivel de expresie estetică. În cazul Episcopului Martin, acesta nu este un smalț exterior, ci este «modus vivendi» al Episcopului jubilant.“
În alocuțiunea sa intitulată „Forma dat Esse Rei” („Forma dă existență lucrului“), pr. drd. László Bakó, fost secretar al Episcopului Roos, a subliniat: „Această lucrare de trei volume nu este doar o colecție de istorie și teologie, ci și o reflecție profund personală asupra celor douăzeci și cinci de ani de slujire ai Episcopului Martin. Pentru Părintele Episcop, nu doar cantitatea de muncă contează, ci și calitatea ei.“ Prof. dr. Walter Kindl a vorbit cu această ocazie în calitate de lector al trilogiei. Aprecieri și gânduri personale față de autor și față de lucrarea sa a formulat și vice-consulul Siegfried Geilhausen, consulatul german fiind mereu alături de Dieceza de Timișoara, atât în parteneriate culturale, cât și în sprijinirea unor aspecte sociale.
Autorul trilogiei, Episcopul emerit Martin Roos, a vorbit despre împrejurările nașterii acestor volume: cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, a primit cadou un volum omagial intitulat „Scribe, doce, praedica – Scrie, învață, predică!“, conținând cuvinte de salut din partea a cinci Episcopi și trei canonici, cincizeci și unu de studii academice, două Laudatio și o listă bibliografică aproape exhaustivă a operelor sărbătoritului. Trilogia apărută acum este practic un răspuns la volumul omagial, respectiv la cele trei cuvinte de îndemn ale titlului, și conține o selecție de texte redactate în cei 25 de ani de episcopat ai Excelenței Sale, o bună parte dintre ele nepublicate sau publicate doar ca circulare.
În încheiere, E.S. Iosif Csaba Pál a atras atenția celor prezenți asupra a ceea ce leagă evenimentele și întâmplările istorice, respectiv pe cei care slujesc în această Dieceză: iubirea infinită a lui Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc pe care l-a vestit și îl vestește Episcopul Martin prin acțiunile sale, prin cuvintele sale, prin scrierile și învățăturile sale. Cadrul muzical al evenimentului a fost asigurat, prin organizarea dr. Johann Fernbach, la rândul său cadru universitar emerit al Facultății de Muzică, de Eugen Morărița (vioară), solist al Operei Naționale Române Timișoara; lect. univ. dr. Silviana-Ana Cîrdu (pian); și prof. Simona Mustețiu (pian). Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă marcată de eleganță și amiciție, toți cei peste 60 de participanți fiind invitați în foaierul Casei Adam-Müller-Guttenbrunn la o mică agapă. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)