PS Iosif Csaba Pál la întâlnire cu coordonatorii grupurilor parohiale la Pecica

08.05.2025, Timișoara (Catholica) - În după-amiaza zilei de luni, 5 mai a.c. în sala comunitară a parohiei romano-catolice Pecica E.S. Iosif Csaba Pál, Episcopul Diecezei de Timișoara, s-a întâlnit cu responsabilii grupurilor active în parohiile Pecica și Nădlac. Gazdele, pr. Ferenc Czeglédi și colaboratorii săi, i-au primit cu multă căldură pe oaspeți: pe Episcopul diecezan, pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, și pr. Demeter Salman, paroh de Nădlac, care a sosit împreună cu un grup de credincioși din această localitate. În sala spațioasă a parohiei cei prezenți au format un cerc în jurul lumânării pascale, simbolul Mântuitorului cel înviat. Prin prezentarea grupurilor și a activităților desfășurate cei prezenți au oferit imaginea unei comunități unite, fidele Bisericii, ai cărei membri slujesc cu multă dăruire.
În parohia Pecica mai mult de 120 de persoane formează grupurile de Sf. Rozariu, dar pe lângă acestea mai există și grupurile de rugăciune „Preasfânta Inimă a lui Isus”, „Sf. Anton” și grupul de rugăciune pentru sufletele aflate în Purgatoriu. Membrii acestui grup se roagă în fiecare zi pentru sufletele acelor răposați, pentru care nu se mai roagă nimeni, și în cimitir aprind câte o lumânare la acele morminte pe care nu le mai vizitează nimeni. Există, de asemenea, grupul de ministranți, de copii și tineri, conduși de doi tineri, Asociația „Familia Kolping”, un grup de rugăciune Schönstatt, un grup de familii și cercul biblic. Au fost prezenți și participanți la cursul de formare pentru adulți, inițiat de Episcopia de Timișoara. În comunitate se pune accent și pe educația religioasă a copiilor, fie prin cateheză, fie prin corul ce copii „Angyalkürt”. Membrii comitetului bisericesc au prezentat, de asemenea, mai multe activități și au subliniat buna colaborare cu Consiliul local Pecica și cu diferitele organizații non-guvernamentale. Cei mai mulți au subliniat, cât de important este să „fii atent la fiecare persoană în parte”.
Din parohia Nădlac de data aceasta au sosit membrii comunității slovace: cantorul și tinerii responsabili pentru grupul de ministranți și grupul de tineret. Printre activități s-au enumerat frumoasele tradiții legate de diferitele sărbători bisericești și participarea la pelerinajul credincioșilor de etnie slovacă la Maria Radna în preajma solemnității Adormirii Maicii Domnului, 15 august. „Faptul că suntem membrii unei comunități deja înseamnă un ajutor, un sprijin. Câteodată este mai greu să îl suportăm pe cel de lângă noi, dar de la Isus primim întotdeauna putere. Este foarte important, ca fiecare conducător de grup să aibă și un «locțiitor», care să ducă mai departe activitățile dacă este nevoie”, a fost îndemnul Episcopului diecezan tuturor celor prezenți.
Pr. Zsolt Szilvágyi a subliniat: „Pentru mine aceste întâlniri sunt ca o oră spirituală, când am posibilitatea să văd, cum lucrează Dumnezeu în viața voastră”. La final cei doi părinți parohi și-au exprimat recunoștința față de munca depusă de colaboratorii și credincioșii lor din cele două parohii. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă fraternă. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)