Solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al Domnului în Domul Sf. Gheorghe

21.06.2025, Timișoara (Catholica) - În Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, Sfânta Liturghie din solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al Domnului a fost celebrată la ora 18.00 de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Au concelebrat parohi și capelani ai parohiilor timișorene, în prezența unui număr mare de credincioși sosiți, de asemenea, din toate parohiile orașului și din împrejurimi. Animator muzical a fost corul „Exultate” al Catedralei sub conducerea organistului Róbert Bajkai-Fábián.
La începutul Sfintei Liturghii, Episcopul diecezan a vorbit, în trei limbi, despre însemnătatea acestei solemnități, după care a fost intonată secvența Lauda Sion Salvatorem în limba maghiară. Cuvintele Evangheliei după evanghelistul Luca, capitolul 9, au fost proclamate de pr. Branko Duma, capelan al parohiei Timișoara IV Iosefin. În omilia sa, rostită în limbile română și maghiară, pr. Zoltán Máthé, paroh de Timișoara V Mehala, a subliniat: „Azi adorăm, contemplăm Trupul și Sângele Mântuitorului, acest mare mister. Contemplăm iubirea lui Dumnezeu în dorința de a rămâne printre noi ca Emanuel, pentru a răspândi harul și puterea morții și învierii Mântuitorului nostru Isus Cristos. El însuși ne-a spus: «Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi.» Pâinea, pe care a binecuvântat-o Isus Cristos este hrana zilnică a omului, și se transformă în Trupul lui Isus, care ne hrănește și sufletul.”
Pr. Daniel Dumitru, parohul comunității din Timișoara II Fabric, în omilia sa rostită în limba germană, a transmis: „În Evanghelia pe care tocmai am auzit-o, este vorba despre aproximativ 5000 de oameni. Ucenicii vor să îi trimită prin satele și ținuturile dimprejur. Dar Isus spune: «Dați-le voi să mănânce!» Iar aceste cuvinte a lui Isus oferă o perspectivă. Accentul nu mai este pus pe necesitate, ci pe posibilitate. Isus înlătură teama ucenicilor și le dă încredere. Ce înseamnă aceasta în anul 2025? Trăim într-o lume în care supermarketurile se golesc, și totuși mulți copii merg înfometați la școală. Trăim în orașe, în care multe alimente sunt aruncate, dar sunt oameni, care le caută prin deșeuri. Iar Isus ni se adresează și nouă, când spune: «Dați-le voi să mănânce!»”.
În continuare a avut loc procesiunea cu Preasfânta Euharistie la patru altare laterale ale Domului, special împodobite, credincioșii însoțindu-l pe Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, și pe preoții prezenți cu rugăciuni și cântece. La cele patru altare, pasaje din Sf. Evanghelie au fost citite în limbile română, maghiară și germană de către pr. Simon Ciubotaru, paroh de Timișoara VI Freidorf, pr. Ionuc Hojda, paroh de Moldova Nouă, pr. Zoltán Kocsik, rectorul bisericii Ordinului Piarist și pr. Augustin Bărbuț, paroh de Timișoara IX Preasfânta Treime. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu binecuvântarea euharistică solemnă. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
