Întâlnire cu acoliții care slujesc în Dieceza de Timișoara

14.03.2026, Timișoara (Catholica) - Cu un an în urmă, în luna martie, la Ordinariatul Episcopal, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara, s-a întâlnit cu cei 16 bărbați care, în cadrul cursului de formare organizat de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara în perioada 2020-2023, au ales ministerul acolitatului. La acea întrunire s-a stabilit ca după șase luni, respectiv după un an, să se facă împreună o evaluare a slujirii lor. Astfel, după un an, la întrevederea fixată pentru joi, 12 martie a.c., la invitația Episcopului diecezan, 14 acoliți au răspuns prin prezența lor.
La întâlnire au participat Mons. Johann Dirschl, Vicar general, pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, precum și preoții, care au sosit împreună cu acoliții, care slujesc pe teritoriul parohiei lor: pr. Veniamin Pălie, arhidiacon, paroh al bisericii „Maria Zăpezii” din Reșița I, responsabil diecezan pentru formarea acoliților și a diaconilor permanenți, pr. Árpád Király, arhidiacon, paroh de Arad-Șega, pr. Dumitru Daniel, paroh de Timișoara II Fabric, pr. Zoltán Máthé, paroh de Timișoara V Mehala, pr. Szilárd Vodila, paroh de Buziaș și Bacova, pr. Lajos Máthé, paroh de Dumbrăvița, pr. Francisc Lisi, administrator parohial de Lugoj. Au fost prezenți, de asemenea, acoliții care activează în parohiile Timișoara I Cetate, Timișoara VI Fratelia, Timișoara VII Freidorf, Timișoara IX Marienheim, Slatina Timiș, Periam și Oravița.
După rugăciunea rostită la începutul întâlnirii de Episcopul diecezan, acoliții au prezentat pe rând activitățile în care se implică în cursul anului liturgic în comunitățile lor. Cei mai mulți au subliniat că emoțiile de la începutul slujirii au dispărut datorită căldurii și deschiderii cu care au fost primiți, precum și motivației, aprecierii și inițiativelor venite din partea credincioșilor. Din relatările celor prezenți s-a conturat o activitate foarte bogată și variată, desfășurată în diferite comunități, de la cele numeroase din orașe până la grupuri mici din localități mai puțin populate. Acoliții se implică în conducerea rugăciunilor comune în biserică, devoțiunea Calea Sf. Cruci, Liturghia Cuvântului, Lectio divina, discuții pe tema sinodalității, pregătirea copiilor și tinerilor pentru Prima Sf. Împărtășanie și Sf. Mir, rugăciunea Vesperelor, rugăciuni în cimitir de solemnitatea Tuturor Sfinților, precum și întâlniri extra-duminicale.
La rândul lor, preoții prezenți au adresat cuvinte de mulțumire acoliților pentru slujirea lor devotată. Mulți au subliniat faptul că activitatea acestora întărește solidaritatea și îi ajută pe credincioși să conștientizeze modul în care o persoană laică se poate implica în viața liturgică. La final, Episcopul diecezan a menționat: „Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru slujirea voastră. Cea mai importantă este relația voastră vie cu Isus Cristos și mărturia izvorâtă din această relație, pe care o arătați lumii. Totodată, cei care sunteți căsătoriți, să aveți grijă să petreceți timp suficient și cu familia voastră, deoarece prima voastră slujire este în familie.” Această întâlnire a evidențiat încă o dată cât de prețioasă este slujirea acoliților pentru viața comunităților din Dieceza noastră, precum și contribuția lor la întărirea credinței și a comuniunii ecleziale. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
