Papa a numit membrii Comisiei Teologice Internaţionale
08.03.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a numit noi membri în Comisia Teologică Internaţională şi a prelungit mandatul unora care au depăşit perioada de cinci ani ca membri ai acestui organism. Secretarul general al Comisiei este pr. iezuit Luis Ladaria, specialist în teologie dogmatică la Universitatea Gregoriana din Roma, înlocuindu-l pe Cardinalul Georges Cottier, teologul casei papale.
Comisia Teologică Internaţională, înfiinţată de Papa Paul al VI-lea în 1969, funcţionează sub Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, rolul ei fiind de a ajuta Sfântul Scaun în examinarea unor probleme doctrinale de importanţă majoră. Preşedintele Comisie este prefectul Congregaţiei amintite, respectiv Cardinalul Joseph Ratzinger. Din această Comisie fac parte teologi din diferite şcoli şi naţiuni, remarcaţi pentru cunoştinţele lor şi pentru fidelitatea lor faţă de Magisteriu. Membrii – nu mai mulţi de 30 – sunt numiţi de către Papa pentru o perioadă de cinci ani, fiind propuşi de prefectul Congregaţiei, după ce acesta se consultă cu Conferinţele Episcopale.
Comisia se întâlneşte în plen cel puţin o dată pe an, dar îşi poate desfăşura activitatea şi pe subcomisii. Rezultatele studiilor sunt prezentate Sfântului Părinte şi înmânate spre folosinţă Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Comisia este acum formată din următorii membri: Arhiepiscopul Roland Minnerath de Dijon, Franţa; pr. Peter Damian Akpunonu, Nigeria; pr. dominican Serge Thomas Bonino, Toulouse, Franţa; pr. Geraldo Luis Borges Hackmann, Porto Alegre, Brazilia; sr. Sara Butler, Illinois, SUA; pr. salezian Antonio Castellano, Chile, Santiago; pr. Basil Cho Kyu-Man, Coreea de Sud; pr. Adelbert Denaux, Leuven, Belgia; pr. Santiago Del Cura Elena, Burgos, Spania; pr. dominican Gilles Emery, Fribourg, Elveţia; Mons. Ricardo Antonio Ferrara, Buenos Aires, Argentina; Mons. Bruno Forte, Italia; pr. Pierre Gaudette, Quebec, Canada; Barbara Hallensleben, Fribourg, Elveţia; pr. salezian Savio Hon Tai-Fai, Hong Kong.
Membri ai aceleiaşi comisii sunt şi: pr. Tomislav Ivancic, Zagreb, Croaţia; pr. Istvan Ivancso, Nyiregyhaza, Ungaria; pr. redemptorist Tony Kelly, Australia; pr. iezuit Luis Ladaria, Italia; pr. Jan W.M. Liesen, Rolduc, Olanda; pr. iezuit John Michael McDermott, Ohio, SUA; pr. Paul McPartlan, Londra; pr. Thomas Norris, Maynooth, Irlanda; Johannes Reiter, Mainz, Germania; pr. Paul Rouhana, Beirut, Liban; Mons. Ignazio Sanna, Italia; pr. Leonard Santedi Kinkupu, Kinshasa, Congo; Thomas Soeding, Wuppertal, Germany; pr. Jerzy Szymik, Lublin, Polonia; pr. salezian Dominic Veliath, Bangalore, India.
