Kofi Annan va primi Premiul Sakharov 2003
27.01.2004, Bruxelles (Catholica) - Joi, 29 ianuarie, la Bruxelles, Parlamentul european va acorda Premiul Sakharov 2003 secretarului general al ONU, Kofi Annan, şi personalului ONU, pentru angajarea lor în favoarea păcii şi a solidarităţii, dar şi în amintirea lui Sergio Vieira de Mello şi a atâtor funcţionari ONU care şi-au pierdut viaţa în exerciţiul funcţiunii pentru pace în lume.
Viera de Mello a fost ucis la 19 august 2003 în timpul unui atentat împotriva sediului ONU de la Bagdad, atentat în timpul căruia şi-au pierdut viaţa 22 de persoane, 18 dintre ele fiind funcţionari internaţionali. Premiul Sakharov 2003 a fost instituit în anul 1988, şi poartă numele unui cunoscut disident rus, Andrei Dmitrievich Sakharov, deţinătorul Premiului Nobel pentru Pace 1975. În anii precedenţi, premiul Sakharov a fost acordat printre alţii lui Nelson Mandela, Alexandre Dubcek, cotidianului „Oslobodjenje”, lui Ibrahim Rugova şi Xanana Gusmao.
La decernarea premiului, Kofi Annan va fi însoţit de o delegaţie a ONU şi de câteva rude ale funcţionarilor morţi la Bagdad. Secretarul general se va întâlni în particular şi cu Pat Cox – preşedintele Parlamentului -, Romano Prodi – preşedintele Comisiei -, Javier Solana – înaltul reprezentant pentru politica externă a UE. În Adunarea plenară, Parlamentul european va discuta şi va adopta un raport care invită Uniunea la a aprofunda cooperarea cu ONU.
