Cardinalul Glemp la sfinţirea din Râbniţa
10.10.2003, Chişinău (Catholica) - Joi, pentru catolicii din localitatea transnistreană Râbniţa a fost mare sărbătoare: însuşi primatul Poloniei, Cardinalul Josef Glem a sfinţit biserica parohială. Evenimentul s-a înscris în calendarul aniversărilor cu ocazia împlinii a 10 ani de la crearea primei structuri centrale a actualei Biserici Catolice din Republica Moldova.
Din predica primatului polonez, publicată integral pe situl Diecezei de Chişinău, aflăm cine a participat la eveniment: „Îl salut cu iubire fraternă pe Episcopul Anton Coşa care este păstorul acestei Dieceze, pe Episcopul Piotr Libera, pe Episcopul Petru Gherghel, pe toţi fraţii întru preoţie, toate surorile şi fraţii călugări. Cu căldură salut autorităţile locale şi totodată reprezentaţii diplomatici ai Poloniei. Cu iubire îi îmbrăţişez pe toţi care s-au adunat aici, fraţi şi surori în Cristos, pe Episcopul şi preoţii Bisericii Ortodoxe surori şi pe voi toţi vă salut în numele lui Isus Cristos.”
În predica sa, Cardinalul Glemp s-a oprit asupra a două pasaje din lecturile zilei. Făcând o paralelă cu evreii din prima lectură, scăpaţi din robie, Cardinalul a spus: „Azi, după atâţia ani de persecuţii şi greutăţi, după martiriul Bisericii de-aici, din Moldova, a sosit momentul libertăţii noastre, în sfârşit îl putem căuta în mod liber pe Dumnezeua. Unde şi cum îl căutăm pe Dumnezeu? Îl căutăm pe Dumnezeu în această biserică nou construită.” Cardinalul a continuat: „Când consacrăm astăzi acest lăcaş, putem spune că este o realizare nu numai a Bisericii, dar a întregii societăţi, căci în arhitectura oraşului se iveşte o casă care este casa lui Dumnezeu şi în care oamenii primesc elan pentru muncă şi conlucrare.”
Comunitatea de aici a avut prima biserică în anul 1815. În 1825 credincioşii catolici erau peste o mie. Comunismul a marcat în mod trist istoria parohiei: biserica a fost distrusă, iar în locul ei a fost pus un drapel roşu. Comunitatea şi-a continuat însă viaţa, pe ascuns, ieşirea la lumină având loc abia în 1989. În 1991, parohia a fost preluată de pr. Tadeusz Magierowski, SCJ, prin grija căruia a fost construită biserica sfinţită ieri.
