Consacrarea homosexualilor îi poate separa şi mai mult pe catolici de anglicani
04.10.2003, Vatican (Catholica) - În prima zi de vizită la Vatican a Arhiepiscopului de Canterbury, Dr. Rowan Williams, s-a realizat un bilanţ al progreselor şi al dificultăţilor din dialogul ecumenic dintre Comuniunea Anglicană şi Biserica Catolică. În particular s-a vorbit despre posibilitatea de a fi consacraţi Episcopi în cadrul Comuniunii anglicane persoane care întreţin relaţii homosexuale, ceea ce ar constitui un ulterior motiv de diviziune cu Biserica Catolică.
Arhiepiscopul Williams a fost primit în această dimineaţă în audienţă de către Papa Ioan Paul al II-lea. Ieri, însă, în prima zi a vizitei sale, Arhiepiscopul s-a întâlnit cu Cardinalul Walter Kasper, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, precum şi cu Arhiepiscopul Louis M. Fitzgerald, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.
Aceasta este prima vizită pe care Arhiepiscopul Williams i-o face Papei Ioan Paul al II-lea după numirea sa de către Regina Elisabeta ca al 104-lea Arhiepiscop de Canterbury, la 23 iulie 2002, şi de la confirmarea sa oficială la 2 decembrie a aceluiaşi an. La încheierea întâlnirii cu Cardinalul Kasper, acesta din urmă a declarat că Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană lucrează la redactarea unui document comun asupra Fecioarei Maria.
Textul, redactat de o comisie de teologi şi clerici anglicani şi catolici, analizează dogma Ridicării cu trupul la cer şi a Neprihănitei Zămisliri a Mariei, în lumina Sfintei Scripturi şi a vechii tradiţii comune catolicilor şi anglicanilor. „Am vorbit şi de conflictele şi tensiunile care au apărut în ultimele luni în sânul Comuniunii Anglicane după hirotonirea preoţilor homosexuali practicanţi”, a declarat Cardinalul Kasper la Radio Vatican.
„Mi-am exprimat îngrijorarea pentru că nu este doar o problemă internă a Comuniunii Anglicane, ci şi o problemă care priveşte relaţiile noastre”, a adăugat Cardinalul. „Noi avem o poziţie clară exprimată în Catehismul Bisericii Catolice, avem şi o tradiţie, o moştenire comună în acest punct. Sperăm să nu abandoneze această tradiţie comună”, a explicat Cardinalul Kasper.
Comuniunea Anglicană va aborda această temă la o întâlnire convocată la Londra peste două săptămâni, în cadrul căreia va fi analizată numirea de către Biserica Episcopaliană (din Statele Unite) a lui Gene Robinson, homosexual divorţat, ca nou Episcop anglican de New Hampshire. Comuniunea Anglicană este prezentă în 160 de ţări, şi are 70 de milioane de credincioşi în 38 de Biserici regionale autonome.
