PS Petru Gherghel despre Familie şi Euharistie
01.10.2003, Iaşi (Catholica) - Astăzi, 1 octombrie 2003, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, a dat o nouă Scrisoare pastorală intitulată „Familia şi Euharistia”, în care arată că din dorinţa de a se pătrunde mai mult realităţile vieţii creştine, în cadrul Sinodului diecezan, a dispus organizarea de „cursuri de `misiuni populare` în toate comunităţile din dieceză cu două teme de un mare interes pastoral şi spiritual: Familia şi Euharistia”. Astfel, în luna octombrie, toate comisiile sinodale parohiale vor analiza tema: „Familia şi căsătoria creştină”.
PS Petru explică în continuare motivaţiile acestei hotărâri: „Întrucât viaţa societăţii şi a Bisericii, precum şi viitorul întregii omeniri depinde de această celulă şi de acest leagăn al iubirii şi al vieţii, de această primă şcoală şi biserică domestică, am considerat că trebuie să insistăm şi mai mult asupra realităţii familiei şi a căsătoriei, asta cu atât mai mult cu cât în ultimul timp familia a suportat şi suportă nenumărate violenţe şi atacuri furibunde din partea unor forţe întunecate şi ucigătoare. Planul lui Dumnezeu şi vocea Bisericii cu privire la familie şi la căsătorie par să nu mai fie luate în consideraţie, sunt fie neglijate, fie, ce este şi mai rău, total dispreţuite.”
Episcopul de Iaşi subliniază apoi legătura puternică dintre Euharistie şi familie: „Euharistia, sacramentul prezenţei reale a lui Cristos în lume şi în Biserică, reprezintă izvorul, alimentul, hrana şi arvuna creşterii şi desăvârşirii coeziunii, a iubirii dintre soţi, dintre toţi membrii familiei, părinţi şi copii. Dacă în familii se realizează acest climat de comuniune, de armonie şi de pace, atunci Biserica şi societatea însăşi se vor bucura de unitate şi pace, de viaţă şi stabilitate. În acest fel progresul este asigurat.”
PS Petru adresează tuturor fiilor şi fiicelor Diecezei sale îndemnul părintesc: „Familii, fiţi ceea ce sunteţi! Familii, răspundeţi la marea demnitate cu mult curaj şi bucurie! Familii, întăriţi-vă mereu energiile sufleteşti cu pâinea vieţii şi trăiţi în atmosfera sacră a jertfei euharistice din fiecare duminică şi din fiecare zi a vieţii!” Ierarhul îi îndeamnă de asemenea pe preoţii parohi, pe predicatorii misionari şi persoanele consacrate, ca, însuşindu-şi convingerea că „Viitorul omenirii depinde de familie”, să dăruiască „toată iubirea voastră lui Dumnezeu, sfinţirii lumii şi desăvârşirii familiilor”.
Scrisoarea pastorală este publicată şi pe situl Diecezei de Iaşi: www.ercis.ro, la secţiunea Actualitate-Documente episcopale.
