Creativitatea cinematografiei depinde de redescoperirea fiinţei umane
05.09.2003, Veneţia (Catholica) - Pentru ca cinematografia să fie din nou creativă trebuie să redescopere cine este fiinţa umană, natura cea mai adâncă a bărbatului şi a femeii, după cum consideră Patriarhul Veneţiei – oraşul gazdă al prestigiosului Festival de Cinema. „Arta cinematografică este una dintre figurile cele mai elevate, cele mai capabile să pătrundă în nucleul paradoxal al libertăţii omului”, a explicat Arhiepiscopul Angelo Scola miercuri într-o intervenţie a sa în faţa membrilor Juriului internaţional al „Signis”, la ediţia cu numărul 60 a Festivalului de la Veneţia.
Vorbind despre „Cinematografia şi atenţia Bisericii faţă de această artă”, Patriarhul a amintit că de la originile acesteia Biserica urmăreşte îndeaproape lumea cinematografiei, în particular „evoluţia limbajelor sale narative”. „Se merită să analizăm din punct de vedere moral până la ce punct această formă expresivă este în criză astăzi, din cauza lipsei de regizori, scenarişti, actori capabili să povestească ceea ce este uman”, a adăugat Patriarhul citat de agenţia SIR.
„La fel ca şi în alte sectoare ale artei, riscul constă astăzi în a se pierde în detaliile, nu în fragmente”, pierzând viziunea de ansamblu a fiinţei umane, a constatat Patriarhul Veneţiei. Conform Patriarhului, „creştinul caută cu o mare curiozitate pe cei care sunt capabili să lase să se întrevadă prin comparaţii, într-un mod eficace, ecoul Infinitului în finit”. Când un film ajunge la acest obiectiv, a afirmat în încheiere Patriarhul, întâlneşte în inimi „un ecou imediat, capacitatea de a se bucura şi plăcerea de a comunica această bucurie”.
