Matrix, o lecţie de antropologie (II)
26.06.2003, Madrid (Catholica) - Continuăm interviul acordat agenţiei Zenit de către Juan José Muñoz García, profesor de antropologie şi etică în domeniul comunicaţiilor la Centrul Universitar Villanueva, ataşat Universităţii Complutense din Madrid, interviu în care profesorul oferă o analiză a filmului „Matrix” din perspectivă antropologică.
– Se poate evada din cavernă?
– Desigur. Această evadare a fost relatată deja în „Republica” lui Platon, în „Discursul despre metodă” a lui Descartes, şi în „Viaţa ca un vis” a lui Calderon. Mai mult, este o idee de bază în toate religiile, care este împlinită efectiv în creştinism: Lucrurile pe care le percepem la primul contact nu sunt singurele sau realitatea fundamentală; mai e ceva în spatele acestora. Trebuie să transcendem ceea ce este imediat nouă, fără a nega valoarea sa relativă, şi fără a fi înrobiţi de senzaţii şi instincte. Putem evada din cavernă, dar avem nevoie de ajutor pentru a putea scăpa de robie.
Deşi trăim într-o societate care adoră aparenţele şi imaginile – un defect pe care presa şi „reality shows” le exploatează -, ştim că este posibil să fie depăşite umbrele cavernei platonice deoarece fiecare fiinţă umană are o dorinţă după transcendent. Simţim, asemenea lui Neo din „Matrix”, o nelinişte care ne îndrumă să căutăm adevărata realitate. Numai plinătatea adevărului, a bunătăţii şi a frumuseţii poate satisface dorinţa noastră infinită.
– Competenţa tehnică şi puţină umanitate, sunt suficiente pentru a se produce filme de calitate?
– Da. Există astfel de exemple în istoria centenară a celei de-a şaptea arte. De fapt, filmele cele mai plăcute de public sunt acelea care au un conţinut uman deosebit. Iar cele pe care le-am analizat în carte ca lecţii de antropologie implicită îndeplinesc aceste cerinţe. Pentru a cita exemple: „Marvin`s Room”, „Solas”, „Shadowlands”, „The Oil of Life”, „Cyrano de Bergerac” sau „Cradle Song.”
– Cum poate fi depăşită neîncrederea pe care mulţi catolici o au faţă de cinematografie?
– Le recomand să citească `Scrisoarea către artişti` a Papei Ioan Paul al II-lea. El spune în scrisoare că „frumuseţea este cheia spre mister şi o chemare spre transcendent”. Cinematografia are această capacitate de a face „perceptibilă, mai mult decât atât, de a face cât mai fascinantă, lumea spiritului”. Este un instrument pentru exprimarea misterului fiinţei umane, „transpunându-l în culori, forme şi sunete care ajută intuiţia celui care priveşte şi ascultă. Toate acestea, fără a denatura mesajul valorii sale transcendentale”.
