Ai nevoie de curaj pentru a fi responsabil? – (III)
16.06.2003, Reşiţa (Catholica) - În numărul pe luna iunie al publicaţiei Vita Catholica Banatus a apărut parte a treia şi ultima a interviului acordat de prof. dr. Gerhard Stanke, profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie din Fulda, Germania. Interviul a fost luat de către pr. Szilvagyi Zsolt şi Sipos Eniko, în urma întâlnirii pe teme de bioetică desfăşurate în perioada 17-21 martie 2003 la sediul Episcopiei romano-catolice din Timişoara. Vă oferim şi noi această parte a treia a interviului, a cărei temă principală este căsătoria.
– Ce poate face Biserica pentru pregătirea cuplurilor tinere în vederea primirii copiilor?
– Biserica poate aminti mereu faptul că copiii reprezintă o îmbogăţire, astfel încât tinerii să fie gata mai târziu, când sunt căsătoriţi, să spună „Da” copiilor. Formularea auzită uneori: „Putem să ne permitem un copil?” o găsesc cu totul nepotrivită. Îţi poţi permite eventual o maşină nouă sau o maşină de spălat nouă. Despre copii nu putem vorbi astfel. Desigur că trebuie să ne gândim dacă putem hrăni un copil. Este importantă şi perspectiva financiară, dar în principiu, copilul trebuie privit ca un dar, ca o îmbogăţire. Biserica vrea să trezească sau să păstreze vie în oameni conştiinţa acestui fapt. Dar este de asemenea important ca în societate raporturile să fie astfel stabilite, încât tinerii căsătoriţi să poată spune „Da” copiilor şi din punctul de vedere al posibilităţilor financiare. Situaţia socială şi economică trebuie să le permită tinerilor să-şi găsească un loc de muncă, ca să poată să-şi întemeieze o familie şi să poată să spună „Da” copiilor.
– În prelegerile din cadrul cursului de perfecţionare urma să fie vorba şi despre căsătorie şi sexualitate din perspectiva teologiei morale. După părerea dvs., căsătoria trece printr-o criză în societatea noastră?
– Un semn al crizei căsătoriei este desigur numărul mare de divorţuri. Uneori o căsătorie eşuează pentru că aşteptările sunt foarte mari. Se aşteaptă de la căsătorie să împlinească dorinţa de fericire a omului în această lume. Când soţii s-au îndepărtat unul de celălalt şi nu mai găsesc în relaţia lor fericirea, pe care o sperau, atunci există pericolul ca ei să se despartă, mai ales când unul din cei doi a întâlnit alt om cu care se înţelege mai bine, cu care crede că poate să-şi trăiască mai bine dorinţa de fericire. Această exigenţă înaltă la adresa căsătoriei face ca unele căsnicii să se destrame. Când aşteptăm de la celălalt să ne facă fericiţi, îi cerem mai mult decât poate să ne dea. Nici un om nu poate fi totul pentru celălalt. Putem doar ajuta ca celălalt să experimenteze mai multă bucurie şi fericire în această lume. Acest lucru înseamnă că soţii trebuie să investească multă disponibilitate interioară, pentru ca relaţia lor să rămână vie de-a lungul anilor. O relaţie nu merge de la sine, ci doar dacă partenerii fac un efort pentru succesul acesteia. Dar dacă relaţia reuşeşte, oamenii care parcurg ani îndelungaţi drumul vieţii împreună şi se simt profund legaţi în interior experimentează o mare fericire.
– Am putea întreba, ce însemnătate are cununia religioasă pentru reuşita căsniciei?
– În cununia religioasă, ambii parteneri experimentează „Da”-ul lui Dumnezeu pentru viaţa lor comună. Experimentează faptul că Dumnezeu vrea să binecuvânteze viaţa lor, că Dumnezeu vrea să-şi aducă contribuţia la reuşita relaţiei lor. Şi dacă ambii parteneri îşi amintesc mereu de Dumnezeu, i se adresează în rugăciune şi apoi caută şi căi pentru a rămâne permanent în dialog între ei, atunci încrederea în Dumnezeu contribuie cu siguranţă la faptul că o căsnicie rămâne în viaţă sau că pot fi depăşite momentele de criză. Având încredere în Dumnezeu, soţii găsesc şi puterea de a ierta greşelile unul altuia şi astfel este evitată ruperea relaţiei. Iertarea reciprocă este posibilă, dacă ne amintim că şi Dumnezeu ne iartă pe noi oamenii de fiecare dată.
– Ce ţel are căsătoria, după părerea Bisericii?
– Centrul căsătoriei este dragostea dintre bărbat şi femeie. Doi oameni spun „Da” unul altuia în căsnicie, pentru că vor să străbată drumul vieţii împreună, pentru că simt că pot să se ajute reciproc, că se îmbogăţesc reciproc, că se maturizează împreună. Acesta este misterul cel mai profund al căsniciei. Dar dragostea pe care o au unul faţă de celălalt să nu-i izoleze, să nu fie doar pentru ei doi, ci să se deschidă faţă de copii, aşa încât să fie gata să dea viaţă copiilor şi să le dăruiască iubirea lor. Copiii sunt rodul iubirii şi pot îmbogăţi relaţia celor doi. Repet, misterul profund al căsniciei este dragostea dintre soţi, care trebuie să se deschidă, însă, spre copii, care aparţin în mod constitutiv de căsnicie.
– Îi auzim pe tineri adesea spunând: „Cum pot să leg întreaga mea viaţă de o persoană? De unde ştiu că îl/o voi iubi şi peste ani de zile? De aceea nu îndrăznesc să mă căsătoresc.” Ce sfat le-aţi da acestor tineri?
– Am putea pune întrebarea şi altfel: „Voi regreta, poate, peste câţiva ani, că nu m-am hotărât definitiv?” Se poate întâmpla că am ezitat să mă hotărăsc în favoarea unui om şi mai târziu regret acest lucru. În viaţă există întotdeauna un risc. Nu avem niciodată garanţia că o hotărâre aduce întotdeauna în viaţa noastră efectele dorite şi sperate de noi. Şi când ne hotărâm pentru un om riscăm. Oricine ia o hotărâre îşi asumă şi un risc.
Dacă cineva se află la o răscruce şi nu vrea să se hotărască, poate să înainteze o bucată pe un drum, apoi să se întoarcă şi să se gândească: poate că celălalt drum este mai frumos. Dacă nu se hotărăşte, trebuie să bată pasul pe loc. Când se hotărăşte să apuce pe un drum, ies din discuţie celelalte căi, dar acum poate înainta, are o perspectivă. Dacă m-am hotărât pentru un om, pot să încep cu cineva drumul comun, dau conţinut vieţii mele, vreau să trăiesc cu acest om. Dacă nu iau hotărârea, ci mă tem mereu că voi eşua în acea hotărâre, sau că voi pierde ceva, atunci bat pasul pe loc şi viaţa trece pe lângă mine. O decizie înseamnă, ce-i drept, îngrădire, dar ea deschide totodată drumul. Cred că e pe măsura omului să se hotărască pentru o sarcină mare sau pentru un om pe de-a-ntregul, deşi nu are nici o garanţie că va reuşi. Dar nici cel care nu ia o hotărâre definitivă, nu are garanţia că a acţionat corect. Sunt convins că cel care nu riscă, are la sfârşit impresia că nu şi-a trăit viaţa pe de-a-ntregul.
– De căsnicie aparţine şi relaţia sexuală dintre bărbat şi femeie. Care este sensul sexualităţii, după părerea Bisericii?
– Sexualitatea îi oferă omului multe experienţe pozitive. Ea îi oferă posibilitatea de a-şi exprima, în mod trupesc deosebit de intens, dragostea faţă de un om. În relaţia sexuală, doi oameni se dăruiesc cu totul, exprimă: îţi aparţin cu totul, te accept pe de-a-ntregul, mă încredinţez ţie cu totul. Aceasta este o dimensiune esenţială a sexualităţii: ea face posibil să exprimăm trupeşte dragostea faţă de un om. Apoi îi oferă omului posibilitatea de a deveni tată, respectiv mamă, de a avea copii, de a da viaţă copiilor. Aceasta este o experienţă care îmbogăţeşte viaţa umană. Părinţii cresc şi ei odată cu copiii lor. Sexualitatea îi aduce omului şi autoconfirmarea prin autocunoaşterea în plăcere. Ea este şi ceva pozitiv. Dumnezeu ne-a creat astfel, încât experimentăm şi plăcerea, dar aceasta să fie aşezată, inclusă într-o relaţie personală de iubire şi responsabilitate reciprocă. Conţinuturile sexualităţii sunt multiple. Ea se vrea expresie a dragostei mari pentru un om, ea face posibilă procrearea şi îi dăruieşte omului o cunoaştere deosebită a trupului său.
– Locul potrivit al sexualităţii este căsnicia. Care sunt motivele pentru a trăi viaţa sexuală abia în căsnicie şi nu mai înainte?
– Întâlnirea sexuală este semnul cel mai puternic prin care îi arătăm unui om că îi aparţinem cu totul. Nu există o formă de expresie trupească mai puternică pentru legătura dintre oameni. Biserica vede astfel lucrurile, că această întâlnire trupească trebuie să fie expresia hotărârii totalitare pentru celălalt. Exprimăm prin ea: „M-am hotărât pe de-a-ntregul pentru tine, iar acest lucru îl exprim în această întâlnire sexuală intimă”. De aceea, convingerea Bisericii este că locul acestei întâlniri sexuale este în legătura în care se angajează cei doi parteneri printr-un „Da” exprimat pentru toată viaţa.
– Ce aţi mai dori să spuneţi tinerilor din dieceza Timişoara?
– Vă doresc să aveţi bucurie în credinţa în Dumnezeu. De la Isus Cristos încoace putem spune că Dumnezeu este un prieten al vieţii voastre. El vrea ca să reuşiţi în viaţă, ca să vă bucuraţi de viaţă. El v-a chemat la viaţă pentru că vă iubeşte şi vrea să trăiţi din toată inima, pentru ca într-o bună zi, dorinţa voastră de viaţă, de fericire să-şi găsească împlinirea definitivă. Dar deja din această viaţă să fie satisfăcută această dorinţă. Dumnezeu este de partea voastră, dacă voi căutaţi să vă trăiţi viaţa cu responsabilitate. El v-a chemat la viaţă, el v-a promis: „Sunt cu tine. Merg alături de tine, orice ar fi. Nu te părăsesc niciodată, şi dacă unele lucruri se prăbuşesc sau eşuează, sau dacă uneori săvârşeşti nedreptatea sau te umpli de vină. Eu nu te părăsesc la nevoie.” Vă doresc să puteţi gândi astfel despre Dumnezeu şi această credinţă să vă dea bucuria interioară, să vă dea putere şi încredere în viaţă. Vă doresc să fiţi tot mai profund convinşi, prin exemplul lui Isus: reuşim în viaţă doar dacă suntem gata să trăim unii pentru ceilalţi, dacă nu ne învârtim doar în jurul propriei persoane, nu ne gândim doar la propriile avantaje, dacă suntem gata să împărţim. Cineva a spus: „Dacă omul nu mai are nimic ce să fie pentru el mai de valoare decât propria viaţă, atunci nici viaţa lui nu mai are valoare.” Omul ar vrea să trăiască pentru ceva mare. Vă urez ca această dorinţă să rămână vie în voi, ca să fiţi gata să vă riscaţi viaţa. Astfel daţi şi mărturie despre Dumnezeu, care este Iubire şi care – în Isus din Nazaret – a dat totul, pentru ca noi să avem plinătatea vieţii.
