Episcopii englezi se exprimă împotriva eutanasiei
16.06.2003, Londra (Catholica) - Într-o scrisoare deschisă adresată Camerei Lorzilor, Episcopii catolici din Anglia şi-au exprimat dezaprobarea faţă de posibilitatea legalizării eutanasiei, după cum a informat agenţia catolică `Eclesiales`. În scrisoarea publicată de prelaţi săptămâna trecută aceştia afirmă că legalizarea „sinuciderii asistate” ar fi echivalentă cu legitimarea omuciderii intenţionată.
„Principiul primar şi fundamental al dreptului omului la viaţă şi prima îndatorire a statului este acela de a-l ocroti, salvgardând viaţa cetăţenilor săi”, a observat Monseniorul Mario Conti, Arhiepiscop de Glasgow. „Legalizarea eutanasiei sau a sinuciderii asistate ar încălca în mod direct acest drept, deoarece ar fi ca şi cum s-ar legaliza omuciderea intenţionată”, a adăugat prelatul.
La rândul său, Arhiepiscopul de Cardiff, Monseniorul Peter Smith, a semnalat că „în ţara noastră avem o mare tradiţie în îngrijirea bolnavilor, care află o manifestare deosebită în casele de recuperare. Înaintăm în civilizaţie promovându-le, şi nu omorându-i pe bătrânii şi pe bolnavii noştri”.
