Ioan Paul al II-lea – un Papă cu o deosebită forţă spirituală
23.04.2003, Vatican (Catholica) - În ciuda neputinţelor trupeşti, Papa Ioan Paul al II-lea a răspuns solicitărilor şi atâtor apariţii publice la care a trebuit să facă faţă în Săptămâna Sfântă, iar în Duminica Paştelui, a apărut parcă şi mai puternic.
Suveranul Pontif, care sărbătoreşte în acest an 25 de ani de pontificat, iar la 18 mai, 83 de ani de viaţă, suferă de o gravă artroză la genunchi, care îi îngreunează mult deplasarea, motiv pentru care în această săptămână a fost folosit un fel de „ascensor” pentru a-l ajuta să urce la altar. Şi totuşi, Papa este mereu tenace şi plin de energie.
În această săptămână, am putea spune că Papa a realizat un „maraton liturgic” în timpul Triduum-ului Pascal, care a însumat 14 ore de celebrări şi rituri liturgice: trei ore şi jumătate în Joia Mare, la cele două celebrări liturgice; patru ore în Vinerea Mare pentru celebrarea Patimii şi a Căii Crucii de la Coloseum; aproximativ o oră şi jumătate în confesional, apoi trei ore la Celebrarea Vigiliei Pascale de Sâmbătă, şi două ore la Liturghia Învierii din Duminica Paştelui, urmată de binecuvântarea Urbi et Orbi în 62 de limbi.
După această perioadă forte, agenda pontificală continuă să fie încărcată: beatificări în Vatican la 27 aprilie, celebrarea Rusaliilor, canonizări la 18 mai, şi în plus călătorii apostolice la Madrid în 3 şi 4 mai, apoi în Bosnia, Croaţia şi Slovacia. În octombrie, Papa Ioan Paul al II-lea va face un pelerinaj la Sanctuarul marian de la Pompei, va celebra cei 25 de ani de pontificat, o va canoniza pe Maica Tereza şi va celebra încheierea Anului Rozariului.
