Lansarea Noului Testament la Iaşi
21.03.2003, Iaşi (Catholica) - În seara zilei de joi, 20 martie 2003, de la ora 19, în noua catedrală romano-catolică din Iaşi, a avut loc lansarea „Noului Testament” tradus de regretatul pr. Anton Budău şi de pr. Alois Bulai. De pe situl Diecezei de Iaşi aflăm faptul că la manifestare au participat PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, alături de un auditoriu numeros.
Rectorul Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, pr. dr. Wilhelm Dancă, care a fost moderatorul acestei manifestări, a subliniat faptul că Scriptura vorbeşte despre Isus Cristos, însă, aşa cum spune evanghelistul Ioan (21,25): „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie una câte una, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise”.
Pr. dr. Emil Dumea, profesor de Istoria Bisericii la Seminarul din Iaşi, a făcut o incursiune în timp privitoare la apariţia traducerilor anterioare ale Sfintei Scripturi în limba română, prezentând apoi un scurt istoric al tipăririi Noului Testament în Moldova de către romano-catolici. Activitatea de pionierat în acest domeniu a aparţinut franciscanilor minori conventuali, fiind vorba despre o difuzare în rândul catolicilor moldoveni a textului sacru într-o limbă simplă, pe înţelesul tuturor.
Pr. dr. Ştefan Lupu, directorul Editurii „Sapientia” a Institutului Teologic din Iaşi, editura la care a apărut această ediţie a Noului Testament, a amintit de numeroşii colaboratori care şi-au adus contribuţia la această lucrare, menţionându-l în mod special pe pr. Iosif Răchiteanu, care a depus un efort deosebit în continuarea muncii alături de pr. Alois Bulai după moartea pr. Anton Budău.
PS Petru Gherghel a arătat faptul că Cuvântul lui Dumnezeu în zilele noastre este viu, dovada fiind necesitatea acestei traduceri, şi l-a citat pe Sf. Paul: „Şi, de aceea, noi îi mulţumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care acţionează cu putere în voi, cei care credeţi” (1Tes 2,13).
