Crăciunul – garanţia iubirii lui Dumnezeu faţă de om
25.12.2002, Vatican (Catholica) - Ieri seară a avut loc în Piaţa Sfântul Petru din Vatican o veghe de rugăciune înainte de miezul nopţii, la care a participat şi Papa Ioan Paul al II-lea, după cum informează Radio Vatican.
Veghea de rugăciune a fost prezidată de Cardinalul Edmund Casimir Szoka. Cardinalul a subliniat importanţa păcii, invitând la rugăciune îndeosebi pentru Orientul Mijlociu, pentru acel pământ “unde Isus s-a născut şi care este tulburat de lupte fratricide”, a spus Cardinalul.
Înaintea momentului de rugăciune, a avut loc inaugurarea ieslei, o tradiţie începută de Papa Ioan Paul al II-lea în 1982. Ieslea din acest an, reprezentând o scenografie romano-barocă, pentru întâia oară, arată la 360 de grade o adevărată frescă a ambientelor specifice tradiţiei romane.
Dintre cele 17 figurine ale reprezentării, nouă sunt cele originale pregătite de Vincenzo Pallotti pentru ieslea realizată în 1842, în Biserica Sant’Andrea della Valle, în timp ce celelalte opt au fost adăugate de-a lungul anilor.
Bradul de Crăciun, oferit de poporul croat, este împodobit, pe lângă beteala argintie şi lămpile colorate, cu sfere transparente care conţin inimi de marţipan, o particularitate a tradiţiei croate.
