Viaţa Creştină – octombrie 2002
10.11.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Pe prima pagină a numărului pe luna octombrie al revistei Viaţa Creştină, a Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, sunt publicate Intenţiile Apostolatului Rugăciunii pentru anul 2003, intenţiile generale şi misionare pe care Sfântul Părinte le recomandă pentru fiecare lună pentru rugăciunea Bisericii Catolice.
Într-un articol intitulat „Cele două cununi”, doamna Viorica Lascu ne vorbeşte despre cei trei Episcopi ai Eparhiei de Cluj-Gherla, din momentul mutării sediului eparhial de la Gherla la Cluj (la 4 octombrie 1930), şi până în prezent. Episcopul care a mutat sediul, Card. Iuliu Hossu, a fost consacrat Episcop în data de 21 noiembrie 1917, în anul acesta împlinindu-se deci 85 de ani. În preajma acelei date, ziarul Unirea scria că „o mitră episcopală echivalează cu o cunună de spini”, şi doamna Lascu evidenţiază „cele două cununi” din vieţile Episcopilor de Cluj-Gherla.
Continuă seria de articole legate de Tabăra pentru tineret Ecumenica 2002 de la Târgu Lăpuş, cu impresiile unor participanţi, şi cu un interviu cu dl. Alin Tat, profesor de filosofie, care răspunde la întrebări precum: „Cât de religioasă e filosofia şi cât de filosofică e religia?”; „Care e sfântul filosof care vă uimeşte cel mai mult ca om de cultură?”; „Cum faceţi legătura între tineri şi sfinţii de la începutul lumii până astăzi?”; „Ce înţelegeţi prin ecumenism?”
În paginile suplimentului Revelaţii al Liceului Teologic Român Unit „Inocenţiu Micu” putem citi două inedite mărturii din vacanţă, una a lui Rotca Dan, care a însoţit un grup de arheologi în regiunea exploatării miniere Roşia Montana, şi „O experienţă în cer” a lui Sergiu Dan Moldovan, paraşutist sportiv, care ne relatează impresiile de la primul său salt cu paraşuta.
Într-un interviu, pr. Tertulian Langa descrie cu un limbaj poetic impresia puternică pe care a lăsat-o asupra lui personalitatea Episcopul Ioan Suciu: „Părintele Nelucu Suciu, păstorul adolescentin, veni la Târgu-Mureş să-şi caute miorii şi mioarele. Căci el era al nostru şi noi eram ai lui. Ce tânăr ne părea a fi! Ce glas de fluier fin de orgă-nfiorată îşi revărsa argintul şi crezul ce pentru setea-ne duhovnică, prefigura gura de rai. Aşa mi-a şi rămas în minte cu supra-numele pe care i l-am dat pe când eram copil, când recitam, cu gândul dus, Balada Mioriţei: Ioan Gură de Rai”.
