„Ecologia umană” propusă pentru Summit-ul din Johannesburg

25.08.2002, Johannesburg (ZENIT) - Ecologia şi solidaritatea sunt două elemente inseparabile, declară Vaticanul într-un document pregătit pentru Summit-ul Mondial pentru Progresul Continuu. Documentul a fost distribuit în urmă cu câteva săptămâni delegaţiilor care vor participa în perioada 26 august – 4 septembrie la Summit-ul care se va desfăşura la Johannesburg, Africa de Sud. Acest Summit are loc la un deceniu după conferinţa de la Rio de Janeiro.

Potrivit documentului, ecologia este un semn autentic al „solidarităţii umane” care „în mod evident include protejarea şi cultivarea resurselor pământului”. O astfel de dezvoltare trebuie să fie bazată pe „valori etice solide, dacă nu, ea este fără direcţie şi îi lipseşte fundamentul necesar pe care să poată fi construit şi susţinut progresul urmărit”. „Conceptul progresului continuu este legat de procesul satisfacerii nevoilor prezentului fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”, subliniază documentul. „Acest concept trebuie să fie înţeles din perspectiva dezvoltării umane integrale”.

Primul principiu al Declaraţiei de la Rio este acela că „Fiinţele umane se află în centrul preocupărilor pentru progresul continuu”. De aceea, Vaticanul face apel la Summit-ul din Johannesburg pentru a adopta termenul de „ecologie umană”. „Noţiunea completă de ecologie umană … [constă] în primul rând în asigurarea şi protejarea condiţiilor morale în acţiunea omului în mediu”, continuă documentul.

„Trebuie de asemenea arătat că prima şi fundamentala structură pentru ecologia umană este familia, în care omul primeşte primele idei formative despre adevăr şi bunătate, şi învaţă ce înseamnă să iubeşti şi să fii iubit, şi astfel ce înseamnă de fapt să fii o persoană”, adaugă documentul. În acest context, o atenţie particulară „trebuie acordată unei `ecologii sociale` a muncii”.

Cu privire la globalizare, documentul Vaticanului explică faptul că aceasta „nu este nici bună nici rea. Va fi ceea ce oamenii vor face din ea. Nici un sistem nu este un scop în sine, şi este necesar să insistăm asupra faptului că globalizarea, ca orice alt sistem, trebuie să fie în slujba persoanei umane; ea trebuie să servească solidaritatea şi binele comun”.

Sfântul Scaun insistă asupra „necesităţii absolute de eradicare a sărăciei”. În acest scop, „participarea activă a săracilor” este necesară. „Există posibilitatea clară ca prea multe dintre planurile care se află în prezent în discuţie să îi privească pe săraci ca pe o problemă, mai degrabă decât ca pe nişte actori potenţial productivi şi creativi în societate”, subliniază documentul. Din acest punct de vedere Vaticanul consideră ca fiind crucială „asigurarea de oportunităţi de muncă, educaţie, asistenţă medicală de bază şi adăposturi adecvate”.

„Noi modele de consum şi producţie trebuie să fie examinate şi promovate în concordanţă cu principiile demnităţii umane şi ale solidarităţii”, sugerează documentul. „Deoarece peste jumătate din populaţia mondială trăieşte încă în zone rurale, şi săracii din aceste zone sunt lipsiţi de accesul la serviciile sociale de bază, lor trebuie să li se acorde o mai mare atenţie şi consideraţie”, se continuă. Mai mult, rezerve adecvate „de apă de bună calitate trebuie să fie asigurate pentru toţi”.

Cu privire la relaţiile dintre state, Vaticanul insistă asupra faptului că „solidaritatea are o calitate spirituală care trebuie să devină mai adânc înrădăcinată în felul în care abordăm problemele internaţionale”. Legat de aceasta, el propune o „guvernare internaţională” bazată pe principiul subsidiarităţii, potrivit căruia dacă un stat este „incapabil să îşi satisfacă nevoile sale de dezvoltare, altele sunt obligate să îi vină în ajutor”.

În final, documentul Vaticanului explică faptul că demnitatea umană „se bazează pe unicitatea fiinţei umane faţă de restul creaţiei; aceea de a fi creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Acest fapt nu atrage însă după sine egoismul individual. „Această asemănare arată că omul, singura creatură de pe pământ pe care Dumnezeu a dorit-o pentru sine însăşi, nu se poate descoperi pe deplin pe sine decât în dăruirea de sine sinceră”, spune documentul. Într-adevăr, „dăruirea de sine asigură în final bunăstarea celorlalţi şi a generaţiilor viitoare”, se spune în încheiere.