O revistă iezuită examinează lipsurile din învăţătura tridentină privind Euharistia

14.06.2002, Vatican (CWNews) - Chiar dacă Biserica aşteaptă o nouă Enciclică privind principiile călăuzitoare din doctrina catolică despre Euharistie, revista semi-oficială iezuită italiană „Civilta Cattolica”, în ultima sa ediţie, din această săptămână, reaminteşte evoluţia acestor doctrine din vremea Conciliului din Trento. Această revistă, despre care se ştie că este „citită şi corectată” de Secretariatul de Stat al Vaticanului, prezintă în particular lipsurile, sau spaţiile goale, ale acestui Conciliul, respingând aparent ceea ce unii consideră ca fiind teologia superioară de la Trento faţă de Vatican II.

În timp ce la Vatican se pregăteşte Enciclica privind Euharistia – deşi nici o informaţie oficială nu a fost dată asupra acestui subiect – unii observatori susţin că aceasta ar putea include o „reformulare” a doctrinelor catolice despre Euharistie. Într-adevăr, aşa cum spune „Civilta Cattolica”, „unele expresii folosite de participanţii la Conciliul din Trento nu sunt uşor de înţeles de către noi cei de astăzi, şi nu au aceeaşi semnificaţie” dacă nu sunt plasate în contextul lor.

Cunoaşterea mediului spiritual al acelei perioade „este necesară pentru a înţelege şi a evalua” Conciliul din Trento (1545-1563), spune articolul în introducerea sa. Reamintind faptul că Conciliul a avut loc „nu doar după Reforma protestantă, ci şi în opoziţie faţă de ea”, autorii arată în primul rând „caracterul defensiv” al documentelor Conciliului. „Atacurilor violente din partea reformatorilor li se răspunde propunându-se doctrinele tradiţionale ale Bisericii despre Euharistie, clarificându-le şi definind în mod oficial punctele care sunt subiectul celei mai dificile dezbateri între reformatori şi Biserica Catolică”.

Prima critică împotriva Sacramentului Euharistiei a apărut în 1379 din partea englezului John Wyclif. El a negat transformarea substanţei pâinii şi a vinului în substanţa Trupului şi a Sângelui lui Cristos, vorbind doar despre o transformare simbolică. În 1415, Conciliul de la Constance l-a condamnat pe John Wyclif ca eretic. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, un alt Conciliu, de această dată din Florenţa, a considerat de asemenea necesar să reafirme învăţăturile catolice despre Euharistie.

Conciliul de la Trento este însă cel care a răspuns după „atacurile” lui Luther şi ale lui Calvin, care au respins categoric anumite fundamente ale acestor doctrine, uneori cu expresii „radicale şi violente”. Astfel, reaminteşte „Civilta Cattolica”, de exemplu, Luther a descris ca „o mare şi îngrozitoare eroare” înţelegerea Liturghiei ca o „faptă bună” pe care omul o oferă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. În ceea ce îl priveşte, Calvin a definit transubstanţierea ca o „invenţie diabolică” şi a numit adorarea Ostiei Consacrate un „obicei superstiţios”.

Astfel, Conciliul din Trento a tratat în particular aspectele doctrinare şi disciplinare ale Sacramentului, furnizând pentru prima oară „fundamentul solid al doctrinelor euharistice catolice”. Aceste aspecte, se spune în revistă, fac din acest Conciliu „cel mai `euharistic` din istoria creştină”, deşi are multe lipsuri, unele grave, altele mai puţin grave.

Printre aceste lipsuri se numără, de exemplu, separarea dintre aspectele sacrificiale şi sacramentale ale Euharistiei. Această „cea mai gravă” lipsă, potrivit autorilor articolului, a constat în „a nu insista cu putere asupra relaţiei intime şi necesare care există, în celebrarea euharistică, între jertfa de Sine pe care Isus a adus-o Tatălui… şi participarea la ea prin împărtăşirea euharistică, nu doar spiritual, ci şi sacramental”.

O altă lipsă este de a nu fi introdus în Liturghia euharistică limbajul popular sau comun, „lucru care era posibil, deoarece din primele secole în Roma a existat o mişcare în Liturghie de la greacă la latină”. Autorii mai regretă faptul că recitarea în tăcere a canonului Liturghiei a fost păstrată, „făcând astfel dificilă participarea credincioşilor, care asistau mai mult decât participau”. Aceste lipsuri, încheie „Civilta Cattolica”, a căutat să le umple reforma liturgică a Conciliului Vatican II.