Un nou document privind viaţa consacrată

14.06.2002, Vatican (CWNews) - Vineri, Vaticanul a publicat un nou document intitulat „Pornind din nou de la Cristos: un angajament reînnoit la viaţa consacrată în cel de al treilea mileniu”, întocmit de Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică.

Punând accent, înainte de toate, pe viaţa spirituală, călugării şi călugăriţele vor putea să îşi adapteze starea de viaţă la evoluţia Bisericii şi a noilor provocări cu care ea se confruntă, subliniază documentul în cele 60 de pagini ale sale. Instrucţiunea este împărţită în patru părţi, şi este semnată de Prefectul Congregaţiei, Cardinalul Eduardo Martinez Somalo, şi de Secretarul ei, Episcopul Pergorgio Silano Nesti. Ea constituie rodul adunării plenare a Congregaţiei care s-a desfăşurat în septembrie 2001, dar este de asemenea o completare la Exortaţia Apostolică „Vita Consecrata”, publicată în urmă cu cinci ani.

„Viaţa consacrată în mod special are nevoie de o reînnoire spirituală”, se spune în al doilea capitol, intitulat „Curaj pentru a face faţă încercărilor şi provocărilor”. Al treilea capitol, intitulat „Viaţa spirituală pe primul loc”, este în întregime dedicat acestei probleme. Printre dificultăţile evocate, documentul enumeră „scăderea numărului de membri şi creşterea numărului membrilor în vârstă din multe institute, fenomene care au devenit evidente în anumite părţi ale lumii” şi care „ridică întrebarea dacă viaţa consacrată dă încă o mărturie vizibilă care este capabilă să atragă tinerii”. Documentul adaugă: „Viaţa consacrată se confruntă de asemenea ameninţarea mediocrităţii în viaţa spirituală, şi cu o cădere progresivă într-o mentalitate consumistă”. Se mai avertizează împotriva „preponderenţei proiectelor personale faţă de proiectele comunitare” care „poate ataca profund comuniunea de fraternitate”. Documentul arată că „lăcomia după bunuri, setea după plăceri, idolatria puterii… care se află la originea relelor actuale pot fi depăşite doar prin redescoperirea valorilor evanghelice ale sărăciei, castităţii şi ascultării”. Instrucţiunea, ca şi în al doilea capitol, insistă în plus pe nevoia „atenţiei care trebuie să fie acordată cerinţelor formării”.

Discernământul vocaţiilor, înainte de toate, trebuie să fie „senin, liber de orice preocupare pentru numere sau randament, pentru a verifica, în lumina credinţei şi pentru posibile contra-indicaţii, autenticitatea vocaţiei şi sinceritatea intenţiilor”. Documentul afirmă apoi că „folosirea personalului calificat pentru formare, cu o instruire adaptată circumstanţelor, este o prioritate” şi că „într-un context în care viteza şi superficialitatea predomină, avem nevoie de seninătate şi profunzime, deoarece, în realitate, persoana umană este construită foarte încet”.

O altă provocare arătată de Instrucţiune este aceea „a unui nou echilibru care trebuie căutat în viaţa Institutelor din cauza scăderii vocaţiilor în Apus şi creşterea lor în Asia şi Africa”. Invitând la o colaborare între ţările în care media de vârstă a membrilor institutelor a crescut mult şi acelea care au nevoie de un nou cadru, Instrucţiunea invită şi la o colaborare între vechile Institute şi „noile mişcări eclesiale, care pot adesea oferi un exemplu de prospeţime evanghelică şi carismatică, precum şi un impuls generos şi creator pentru evanghelizare”. Din partea lor, noile mişcări „pot învăţa multe” de la Institutele mai vechi care au „multe comori de înţelepciune şi experienţă”. Adresându-se tuturor, documentul insistă asupra „unităţii fără cusur” care trebuie să existe „cu Magisteriul Bisericii”. Persoanele consacrate şi Institutele lor trebuie să devină „purtătorul de cuvânt sigur şi plin de bucurie în faţa lumii”.

În al patrulea capitol, intitulat „Martori ai iubirii”, Instrucţiunea subliniază rolul de neînlocuit al laicilor şi al călugărilor consacraţi în căutarea unor noi locuri de evanghelizare şi a unor noi forme de sărăcie care să fie dezvăluite. Una dintre misiunile lor este astfel de „a stabili legături între Biserică şi grupurile marginalizate la care nu se ajunge în activitatea pastorală obişnuită”. Este de asemenea o problemă „de promovare a unei reînnoiri a angajamentului cultural care pregăteşte pentru dialogul dintre mijloacele contemporane şi credinţă”.

Documentul evocă de asemenea „studiul şi promovarea demnităţii femeii, în special aceea care face apel la contribuţia femeilor consacrate în particular”. Mergând mai departe, Instrucţiunea spune: „Cea mai gravă formă de sărăcie a timpului nostru este aceea care calcă în picioare cu indiferenţă drepturile persoanei umane”. De aceea, Institutele trebuie „să fie gata să asigure servicii paşnice şi non-violente, într-o atitudine de solidaritate şi plină de compasiune pentru suferinţa celorlalţi”. În final documentul vorbeşte despre laicii consacraţi din Institutele seculare care „pot fi sare şi lumină în situaţii în care vizibilitatea consacrarii lor ar constitui un impediment sau chiar o cauză a respingerii”.