Mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu il contrazice categoric pe presedintele Ion Iliescu

11.06.2002, Timişoara (România Liberă) - Statul trebuie sa retrocedeze bisericile greco-catolicilor!

Recent, a avut loc la Timisoara Conferinta Internationala „Democratie si Religie – Experienta romaneasca”, care a transformat orasul de pe Bega in capitala religioasa a Europei de Sud-Est. prin impresionanta participare a principalelor culte din Romania, dar si a celor mai importante organizatii politice si religioase din tara si strainatate, reprezentanti ai Parlamentului European, ai Pactului de Stabilitate, ai Consiliului Europei, ai Uniunii Europene, ai OSCE, mari personalitati din Romania si din intreaga Europa. In mod cel putin ciudat, intalnirea de la Timisoara a fost dublata la Bucuresti de alta conferinta internationala, cu o tema similara, „Bisericile si valorile euro-atlantice”, cu participarea unui mare numar de oficialitati politice ale actualei guvernari. In acest cadru, a surprins pozitia exprimata de presedintele Ion Iliescu ca raspuns la solicitarea Papei de retrocedare a bisericilor catolice. Conform opiniei presedintelui Iliescu, statul nu trebuie sa intervina, retrocedarea fostelor proprietati eclesiale confiscate de regimul comunist fiind lasata la discretia credinciosilor.

In cadrul larg international creat de Conferinta de la Timisoara, IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, l-a contrazis categoric pe presedintele Ion Iliescu, cu argumente luate chiar din canoanele ortodoxe: lacasele nu apartin masei credinciosilor, ci institutiei Bisericii. Statul a transferat in 1948 lacasele greco-catolice in folosinta ortodoxa, tot statul trebuie sa faca dreptate, pe temei strict juridic, nu in functie de numarul actual al credinciosilor, restrans dupa cincizeci de ani de ilegalitate si persecutii. Practic, dupa discursul incendiar al Mitropolitului ortodox al Banatului, IPS Nicolae Corneanu, cel mai statornic si mai experimentat inalt ierarh al Sfantului Sinod, energiile Bisericii Ortodoxe Romane se polarizeaza in doua puncte de vedere diametral opuse: de-o parte aripa conservatoare, de sorginte securisto-comunista, grupata in jurul patriarhului Teoctist si al ierarhilor cu biografii incarcate din Ardeal, care se bucura de sprijinul presedintelui Iliescu si al actualei guvernari, iar de cealalta parte, constiinta cu adevarat crestina, lucida si demna, de-a dreptul eroica, a Inalt Prea Sfintiei Sale Nicolae Corneanu, aproape singurul impotriva tuturor, care exprima punctul de vedere normal, al unei normalitati pe care ar trebui sa se situeze intregul Sfant Sinod al BOR, in aceasta clipa istorica.

Va invinge aripa conservatoare, majoritara? Va fi sacrificat Nicolae Corneanu? Numai Bunul Dumnezeu stie! Dar este imposibil ca vitala Biserica Ortodoxa Romana, ea insasi aflata cu structurile de baza intr-un proces firesc de clarificare, sa nu aiba in acest moment istoric valorile tinere care sa-i asigure viitorul, din orizontul de asteptare al marilor schimbari prin care trece lumea contemporana. Oricum ar sta lucrurile acum, viitorul nu poate fi decat de partea mitropolitului cu adevarat ortodox Nicolae Corneanu, care da inca o data o lectie de curaj, inalta moralitate si rezistenta crestina exemplara intregii societati romanesti actuale.

Inca o precizare: discursul fulminant al Mitropolitului Nicolae Corneanu a fost generat de interventia unui teolog, oficial al Ministerului Afacerilor Externe, care a apreciat ca Biserica Greco-Catolica sta de prea mult timp tot „cu mana intinsa”. In transcrierea de pe banda, am pastrat unele volute si imprecizii ale oralitatii, care confera discursului spontaneitate fireasca si-i conserva intreaga autenticitate. (Ion Zubascu)

Crestinii din Constantinopol sunt in situatia greco-catolicilor

„Nu e cel mai bun mijloc din partea Bisericii Greco-Catolice sa stea cu mana intinsa, asa cum de fapt sta, pentru ca n-are incotro. M-am gandit sa spun totusi si eu ceva, cateva cuvinte, cu dorinta de-a nu fi rau inteles. Eu am stat de vorba cu multi ierarhi greco-catolici, dupa revolutie, in mod special cu episcopul care traia atunci aicea, in zona noastra, in Lugoj (Ioan Ploscaru, fost detinut politic – n.n.) si pe care il tot intrebam: Prea Sfintite, ce-ati mai dori, de ce biserici ati mai avea nevoie? `Nu-mi trebuie nimic, are grija Dumnezeu!`. Insa exista o realitate totusi. Daca n-ai o biserica unde sa se adune membrii unei comunitati, acea comunitate nu se poate forma. Si va spun asta din propria experienta pe care am avut-o aicea, in partile unde traiesc si eu de multi ani si cunosc viata religioasa din aceasta zona. Daca nu ai un loc unde sa-ti aduni propriii credinciosi, nu te poti constitui in comunitate. Or, Biserica Greco-Catolica, dupa aproape cincizeci de ani de persecutie, pana la sange – perioada de timp in care s-au perindat cateva generatii -, ce putea face ca sa revina totusi la viata, cum era normal?

Am intalnit credinciosi aici, in partile unde traiesc si eu, care spuneau: `In `48, ne-ati sfatuit sa ne facem ortodocsi! Ce vreti acum, sa ne facem greco-catolici? Lasati-ne in pace!`. Iata o mentalitate foarte clar influentata de educatia pe care oamenii au primit-o aproape cincizeci de ani! Si va pot spune, datorita varstei pe care o am, ca am apucat acele vremi, care au fost teribile! Asa cum dorinta de a avea o biserica nu trebuie legata de dorinta de a face rau Bisericii Ortodoxe! E o necesitate vitala! De ce totusi s-a ajuns aicea unde s-a ajuns? Eu n-as vrea sa invinovatesc numai Biserica mea! Desi va marturisesc: nu mi-o scuz cu nimic! Dar mi-aduc aminte exact ce s-a intamplat in 1990, in primele luni ale lui 1990, cand s-a spus: bisericile se vor da in functie de numarul credinciosilor! Daca intr-o localitate sunt mai multi ortodocsi, ei pastreaza si bisericile greco-catolice! Pentru ca au intrat in patrimoniul lor! Asa a hotarat Puterea in octombrie 1948! Dar poti asa sa rezolvi problema, cum a rezolvat-o statul nostru in decembrie 1989 si in ianuarie 1990?

Sa adunam credinciosii dupa numar: daca voi, ortodocsii, sunteti mai multi, pastrati bisericile! Adica si bisericile care au fost greco-catolice! Sunt greco-catolici mai putini? (Nici nu puteau fi decat mai putini!) N-aveti nici un drept! Asa a zis statul nostru romanesc! Atunci, in ianuarie 1990! Eu nu acuz statul roman, dar nu cred ca a fost o atitudine cinstita si crestineasca: cei din conducerea statului, dupa revolutie, ziceau ca sunt crestini! Ma gandeam deseori: ce s-ar intampla daca, bunaoara, la Constantinopol – sunt unii dintre domniile voastre care ati fost la Constantinopol -, ce s-ar intampla acuma daca Guvernul turc ar zice: `Pai voi, ortodocsii, nu mai aveti credinciosi! Sunt vreo… Cam patru mii. Asa stiam eu. Nu sunt mai multi! Dar acolo e centrul unei Patriarhii ortodoxe! Unde sunt multe biserici. Ce se intampla daca incepi sa numeri credinciosii de acolo, dupa socoteala pe care am introdus-o noi? Si care nu e canonica, nu apartine dreptului canonic. Nici macar celui ortodox!`.

Am gasit o carte a unuia dintre cei mai mari canonisti ortodocsi: Iorgu Ivan. Acolo se arata foarte clar: O biserica, o constructie, un lacas de cult, nu mai apartine credinciosilor, o data ce a fost sfintita si a fost data in uzul cultic. Apartine Bisericii, ca institutie. Cum putem spune acum ca un lacas apartine numarului de credinciosi? Ma intreb: Guvernul de astazi si Parlamentul, care se confrunta cu atatea cereri din partea celor care `stau cu mana intinsa`, nu se gandesc putin, totusi, ce-ar trebui de facut? Nu din punctul de vedere – sa zicem – al simplei, formalei, democratii… Nu se potriveste treaba asta, aici. Fara sa scuz, repet din nou, Biserica mea, careia ii apartin si careia eu – personal – ii atribui slabiciunea si pacatele pe care le are, dar in problema aceasta `a mainii intinse` are si statul un cuvant de spus! Si ar trebui sa si-l spuna! Pentru ca in 1948, Statul a fost cel care a impus transcrierea proprietatii unei biserici de la Cultul Greco-Catolic la Cultul Ortodox. Si noi, ortodocsii, am primit toate acele biserici. Poate ca ar fi trebuit sa nu le primim. Dar le-am primit. Si asta e vina noastra!

Dar acuma, mai poti sa practici – sa spunem – formulele care au fost practicate in 1948? E aceeasi problema ca si la Constantinopol. Si nu numai acolo. La Alexandria si la Ierusalim! Aici, ortodocsii sunt in aceeasi situatie ca si greco-catolicii in Romania. Oricine ii poate intreba: Ce Biserica, ce Patriarhie aveti aici? Cati credinciosi aveti?… Sigur, are o anumita relevanta situatia `mainii intinse`. Nu e frumos sa stai tot cu mana intinsa! Insa eu n-am interpretat atitudinea fratilor greco-catolici ca ar sta sa cerseasca!

Am si eu in eparhie o localitate unde sunt doua biserici: Cea veche, ortodoxa, si una mai noua, greco-catolica. Si un singur preot! I-am spus preotului: `Parinte, dumneata de ce nu restitui biserica greco-catolicilor?`. S-a format o comunitate greco-catolica, s-au dus la primarie, si-au dat lista cu numele. Sigur, imediat dupa asta, au inceput presiunile: Fratii mei, coreligionarii mei, au vorbit cu cei care au iscalit lista ca vor sa fie greco-catolici. Le-au spus: `Mai, voi ce sunteti aici? Voi nu sunteti romani? Daca sunteti romani, ce vreti, sa ne impartim iarasi?`. Si, astfel, unii dintre oameni si-au retras semnaturile. Dar sunt doua biserici si un singur preot. Nu poate face un singur preot serviciul religios in ambele biserici, deodata! Dar nici nu vrea s-o dea pe cea greco-catolica! Si asa se intampla in Ardeal. La Ocna Mures si in alte localitati. Asa s-a intamplat acolo si in multe alte parti. Nu e vorba de `a cersi`. E vorba de a face dreptate!

Poate ca daca exista cineva si aici, printre noi, care are un cuvant de spus in foruri politice, sau nu stiu cum sa le numesc, ar trebui sa tina seama de acest lucru! Mie, nici un episcop greco-catolic nu mi-a cerut nimic. Dar acolo unde erau doua biserici si un singur preot, am zis: `Restituie, parinte, biserica!`.

O singura data am participat la o intalnire de dialog ortodox-greco-catolic. Era langa mine episcopul ortodox de la Oradea. In Oradea, catedrala ortodoxa e intr-o piata si, vizavi de ea, e fosta catedrala, pot sa zic, pentru ca nu mai e, greco-catolica. Ii spuneam colegului: `Prea Sfintite, vorbim aici de problemele astea ale noastre, fratesti, de ce nu dati biserica de vizavi proprietarilor? Ce pierdeti prin asta?`. Si sunt astfel de cazuri foarte multe. Greco-catolicii, fratii nostri, asta au cerut. Unde sunt doua biserici si un singur preot: `Dati-ne si noua inapoi o biserica! Unde am avut o catedrala, dati-ne catedrala. Unde am avut un centru de protopopiat, dati-ne biserica`. Si o puteam da! Si-am putea si acum s-o dam. Dar nu vrem, pentru ca incepem sa numaram. Pentru ca asa s-a spus in ianuarie, 1990! Nu vreau sa numesc pe cel care a spus asa, dar era o chestiune foarte simpla de voturi: `Eu am nevoie de voturile majoritatii ortodoxe!`. Si atunci, hai sa ne numaram! Nu ai tu un numar suficient de greco-catolici, atunci nu-ti dau nimic!

De aceea, aici e o problema mult mai profunda decat aceea a `cersitului`. Nu e cerseala aici. E vorba de dreptate! Si Statul, si Bisericile ar trebui sa faca dreptate! Statul, in primul rand, zic eu, nu pentru a ne scuza careva dintre noi, dar Statul a fost cel care a luat bisericile greco-catolicilor si le-a aruncat in bratele ortodocsilor. Statul ar avea o anumita datorie. Dar Statul se considera, acum, nevinovat, neimplicat, n-are nici un fel de obligatie. El zice, acum: `Numara!`. Dar nu e corect acest lucru. Am publicat pe tema asta un articol, care a aparut in revista `Vatra`, de la Targu Mures. Aratam cu texte din canoanele ortodoxe ca proprietatea asupra unei biserici, o data ce a fost sfintita, nu mai apartine credinciosilor. Sigur ca ei formeaza comunitatea! Dar biserica aceea, ca lacas sfintit de rugaciune – si stim ce ritual de sfintire se face – nu-i mai apartine lui nenea Ion si babei Floarea. Apartine Bisericii!

De aceea, e vorba si de raporturile Statului cu Biserica, de o situatie a democratiei noastre! Nu putem sa continuam – considerandu-ne democrati – cu astfel de atitudini. E normal: fratii nostri greco-catolici se plang la toate autoritatile. Ajung reclamatiile lor si la forurile cele mai inalte. Ce pot sa spuna cei de la Bruxelles, de la Strasbourg, sau de nu stiu unde, ce pot sa spuna despre noi, cand intre noi, ca oameni ai religiei, nu putem gasi o solutie?! Pentru ca pe langa acestea, sunt multe alte reclamatii. Scuzati-ma c-am atins o problema care e foarte sensibila, dar ziceam ca, totusi, e un moment cand trebuie spus si acest lucru, din punct de vedere bisericesc.

Pentru ca trebuie sa facem odata si odata dreptate!”