După nouă ani, prima Liturghie celebrată în capitala afgană
27.01.2002, Kabul (ZENIT) - Astăzi a fost celebrată în Kabul prima Liturghie după nouă ani. La ora locală 3PM, pr. franciscan Ivan Lai, capelan al contingentului militar italian, a prezidat mult aşteptata celebrare euharistică, în capela de lângă Ambasada Italiei. Mulţimea de credincioşi care a asistat la Liturghie a fost compusă din soldaţii Forţei Internaţionale de Asigurare a Securităţii Afganistanului – italieni, francezi şi britanici – precum şi asistenţi umanitari străini.
Capela a fost jefuită de mai multe ori în trecut, după capturarea Kabulului de către mujahedini. Doar grija pe care i-a purtat-o bătrânul paznic afgan a salvat-o de la paragina totală. Capelanul a pus la baza crucii de lemn din grădina ambasadei câteva ruine găsite în capelă. Printre altele a pus acolo şi o cruce cu spini care aparţinuse unui crucifix furat între timp.
Ultimul preot catolic despre care se crede că a celebrat Liturghia în Afganistan a fost pr. Giuseppe Moretti, care a trebuit să părăsească ţara după ce a fost rănit în timpul bombardamentului din 1993. Capela este o simplă construcţie de ciment din anii `50. „Este singura biserică din Afganistan, biserică ce se află de fapt pe teritoriu italian”, a declarat Domenico Giorgi, un oficial al Ambasadei Italiene.
Singurele călugăriţe care au rămas aici au fost Micile Surori ale lui Isus (discipole ale lui Charles de Foucauld). Pentru a primi Euharistia, ele făceau adesea călătorii epuizante şi periculoase în Pakistan sau chiar în Tajikistan. Călugăriţele vizitau capela ambasadei aproape în fiecare duminică. În ea se găseşte o frescă reprezentând întâlnirea Sf. Francisc de Assisi cu Sultanul Egiptului.
„O atmosferă de sărbătoare s-a creat în jurul acestei Liturghii, dar este o întâlnire pe care dorim să o realizăm cu discreţie”, a declarat capelanul militar italian pentru agenţia misionară Misna. „Nu dorim absolut deloc să rănim sensibilităţile populaţiei musulmane”.
Italia este singura naţiune din Afganistan care are privilegiul de a avea un preot catolic în cadrul personalului diplomatic, care serveşte ca şi capelan pentru comunitatea internaţională. Din 1921, călugări din Congregaţia italiană a Barnabiţilor, cum ar fi pr. Moretti, au mers în Afghanistan pentru a sluji pentru catolicii din Kabul.
