Condoleanţe pentru victimele accidentului aerian din New York
13.11.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat public simpatia faţă de victimele dezastrului aerian de luni din New York, în care au murit 260 de persoane. Sfântul Părinte a trimis un mesaj Episcopului Thomas V. Daily de Brooklyn şi Cardinalului Nicolás de Jésus López Rodríguez, Arhiepiscop de Santo Domingo, Republica Dominicană, Preşedintele Conferinţei Episcopale Dominicane. Majoritatea pasagerilor erau dominicani. Avionul s-a prăbuşit la doar câteva minute după decolarea de pe aeroportul John F. Kennedy.
„Profund îndurerat de ştirea privind numeroasele victime ale tragediei aeriene care a avut loc astăzi în Queens, îi încredinţez pe decedaţi iubirii eterne a Dumnezeului cel Atotputernic şi invoc puterea divină şi mângâierea asupra familiilor lor îndurerate”, spune Sfântul Părinte în mesajul său.
Suveranul Pontif a dat asigurări în mesaj de „apropierea în rugăciune faţă de întreaga naţiune în aceste vremuri de tristeţe”. Autorităţile care investighează incidentul din New York afirmă că primele semne indică un accident, bazându-şi în parte presupunerile pe discuţiile înregistrate de la bordul avionului. Nu exclud însă sabotajul sau alte cauze, informează The Associated Press.
