Din Kazahstan, Papa face un apel pentru pacea în lume
23.09.2001, Astana (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a făcut un apel din inimă pentru pace, în speranţa că atacurile contra Statelor Unite nu vor „conduce la o adâncire a diviziunilor” şi că religia nu va fi niciodată motiv de conflict.
Adresându-se celor 50.000 de persoane venite în piaţa Păcii din capitală, dintre care trei sferturi erau musulmani, Papa i-a îndemnat pe creştini şi pe musulmani să înalţe către Dumnezeu „rugăciuni fierbinţi” pentru pace, acum când Statele Unite plănuiesc un răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie.
„Doresc să fac un apel sincer către toţi, creştini şi adepţi ai altor religii, pentru a conclucra la construirea unei lumi fără violenţă, a unei lumi care iubeşte viaţa şi care creşte în dreptate şi solidaritate”, a spus Papa la sfârşitul Liturghiei, citind un text scris în ultimul moment.
Conform unor surse locale, în timp ce Papa vorbea, în Uzbekistan, ţara care separă Kazahstanul de Afghanistan, aterizaseră deja avioane ale armatei americane. În prezenţa marelui mufti Absattat Derbassalie, cea mai înaltă autoritate musulmană, şi a preşedintelui kazah Nursultan Nazarbayev, Episcopul Romei a adăugat: „Nu trebuie să lăsam ca ceea ce s-a întâmplat să conducă la o adâncire a diviziunilor. Religia nu trebuie să fie niciodată folosită ca motiv de conflict.”
„Din acest loc, îi invit pe creştini şi pe musulmani să ridice rugăciuni fierbinţi către Unul şi Atotputernicul Dumnezeu, ai cărui copii suntem, pentru ca supremul bine al păcii să domnească în lume”, a adăugat Sfântul Părinte.
În ajunul vizitei papale, marele mufti kazah a cerut celor opt milioane de musulmani din ţară să îl primească pe Papa, „marele oaspete”, cu braţele deschise, încurajându-i să participe la Liturghia de astăzi. Pentru majoritatea musulmanilor veniţi astăzi în piaţa Patriei, a fost pentru prima oară când au participat la o ceremonie creştină – ceva imposibil de imaginat acum doar zece ani, a spus purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro-Valls.
Papa a spus în încheiere: „Fie ca oamenii de pretutindeni, întăriţi de înţelepciunea divină, să conlucreze pentru civilizaţia iubirii, în care nu există loc pentru ură, discriminare sau violenţă.” Liturghia de astăzi face parte din a 95-a călătorie internaţională a Papei, călătorie ce va include şi Armenia.
În piaţa Patriei din Astana se află un monument din timpul regimului sovietic, cu o femeie cu o cupă sub un imens spic de grâu. Monumentul comemorează data de 9 mai 1945, Ziua Victoriei, când s-a încheiat cel de-al doilea război mondial. Altarul a fost sub forma unui cort albastru, clasicul cort al nomazilor din stepele Kazahstanului.
Predica a fost ţinută în limba rusă. În ea, Papa a amintit de suferinţele kazahilor, a căror ţară a devenit locul preferenţial de deportare în timpul regimului sovietic. Unii pelerini au călătorit patru zile pentru a participa la Liturghie. Printre ei s-au aflat catolici de origine germană, ucrainiană şi poloneză, urmaşi ai deportaţilor. Kazahstanul, care are o suprafaţă de patru ori mai mare ca statul Texas, are o populaţie de 15 milioane de locuitori.
Printre cei prezenţă în piaţă s-au aflat şi mulţi ortodocşi, fideli Patriarhiei Moscovei. Alexei, Arhiepiscopul ortodox de Astana, care este în spital, şi-a încurajat credincioşii să îl primească bine pe Suveranul Pontif, deşi iniţiativa sa nu a fost bine primită de Patriarhul rus Alexei al II-lea.
După Liturghie, Papa a luat masa cu Episcopii din Asia Centrală, după care a făcut o vizită de curtoazie preşedintelui Nazarbayev. Papa şi-a încheiat ziua cu o întâlnire publică cu tinerii, în cadrul Universităţii Eurasia. Luni, Suveranul Pontif va celebra o Liturghie în Catedrala din Astana, după care se va întâlni cu reprezentaţi ai lumii culturale, artistice şi ştiinţifice. Marţi dimineaţa, Sfântul Părinte se va îndrepta spre Armenia.
