Azil de noapte pentru oamenii străzii din Timişoara

11.12.2000, Reşiţa (Viaţa Cultelor) - La Timişoara (judeţul Timiş, sud-vestul României), pe strada Brâncoveanu, funcţionează de la 1 mai anul acesta un azil de noapte în principal pentru copiii străzii, dar şi pentru vârstnicii care se află în situaţia de a nu avea un adăpost. Potrivit revistei Vita Catholica Banatus (nr. 12/ decembrie 2000), publicaţie lunară a Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, acesta este singurul azil de noapte din România.

La originea lui se află o iniţiativă a Părintelui Berno Rupp (65 de ani) din Germania, sosit în 1990 la Timişoara, unde a funcţionat până în iarna lui 1993 ca paroh în cartierul Mehala. De la această dată, Pater Berno a intrat în mânăstirea salvatorienilor, din acelaşi oraş bănăţean, pentru reorganizarea ordinului cu acelaşi nume. (Ordinul Salvatorienilor a luat naştere în 1881 în Elveţia, avându-l ca fondator pe Franciskus Maria von Kreuze Jordan, cunoscut mai târziu sub numele de Pater Jordan. Mânăstirea salvatorienilor din Timişoara a fost înfiinţată în 1911, iar biserica ei a fost construită de-a lungul a circa 8 ani, până în 1919. În timpul regimului comunist, mânăstirea a fost închisă. În prezent, în această mânăstire vieţuiesc cinci călugări: preoţii Berno, Andreas Mohr (Austria), Pius Hoffman şi Nicola Lauş, cetăţeni români de etnie germană, respectiv croată, şi fratele Bruno Soti, maghiar din România.)

În ajunul Crăciunului `93, Pater Berno s-a gândit la copiii pe care îi văzuse de mai multă vreme că îşi duc zilele în jurul mânăstirii, având drept locuinţă canalul stradal din apropiere. În noaptea sfântă a Naşterii Mântuitorului, el le-a împărţit acestor copii cadouri şi dulciuri şi a cântat cu ei cântece de Crăciun. A doua zi i-a chemat la masă în mânăstire, iar în zilele următoare copiilor li s-a dat voie să facă baie şi să-şi spele şi hainele aici. Cu timpul numărul lor a crescut până la aproape 50. Pater Berno, care a călătorit mult în perioada aceasta în străinătate, nu uita, în predicile sale, să vorbească despre copiii străzii din Timişoara, despre nevoile lor. Cuvintele lui i-au sensibilizat pe germani şi pe italienii din Tirolul de sud. Aceştia au început o acţiune de strângere de fonduri şi în 1998, printr-o firmă privată, au donat Federaţiei catolice „Caritas” din Timişoara suma de 220 000 de mărci germane. Cu aceşti bani, federaţia a cumpărat o casă în ruină de pe strada Brâncoveanu şi materiale de construcţie, iar apoi a tocmit o echipă de meşteri zidari care practic au reconstruit-o, amenajând-o ca azil. În prezent, la dispoziţia copiilor străzii şi a adulţilor fără locuinţă se află trei camere, care au în total 80 de paturi. O a patra cameră cu încă 20 de paturi urmează să fie gata în curând. Casa se deschide în regim de azil după ora 19,00, când locatarii ei primesc mai întâi cina, apoi la ora 21,00 merg la culcare. Trezirea, dimineaţa, este la ora 7,00 şi până la 8,30 copiii şi vârstnicii iau micul dejun şi fac curăţenie în camerele în care au dormit, apoi ies din nou în stradă. Peste zi, mulţi dintre copii se întorc în casă pentru a participa la un program de jocuri şi de familiarizare cu calculatorul, pe care îl desfăşoară cu ei o comunitate de credincioşi neoprotestanţi.

Întreţinerea casei este asigurată în principal pe bază de voluntariat, dar federaţia Caritas are şi câţiva angajaţi, şapte de la 1 decembrie, care se ocupă de buna funcţionare a acesteia. Cina locatarilor azilului este adusă de la cantina socială a federaţiei, situată pe o stradă din apropiere. O zi pe săptămână, joia, administratorul mânăstirii, Emeric Benedek, este şi administratorul azilului.

Dl Benedek, care ne-a furnizat aceste informaţii, estimează numărul copiilor străzii din Timişoara la circa 600 şi consideră că asigurarea unor cămine pentru aceştia ar fi mai lesnicioasă dacă Arhiepiscopia Ortodoxă a Timişoarei s-ar alătura eforturilor Episcopiei Catolice.