Invitaţie: Evenimente la „Don Calabria„
02.10.2004, Răcăciuni (Catholica) - Congregaţia „Săracii Slujitori ai Divinei Providenţe„ (Opera „Don Calabria„) anunţă că anul acesta se vor comemora 50 de ani de la moartea fondatorului, sfântul Ioan Calabria. Astfel, sâmbătă, 16 octombrie, în casa comunităţii din Răcăciuni, începând cu ora 10.30, va avea loc o sfântă Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, ES Jean-Claude Périsset, la care vor participa şi înalţi prelaţi ai Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică, precum şi mulţi alţi preoţi invitaţi.
Va fi prezent şi superiorul general, pr. Waldemar Longo, alături de alţi confraţi din congregaţie. Cu acest prilej va fi sfinţită casa nouă a comunităţii şi centrul de zi pentru copii. Pentru mai multe amănunte, este oferită următoarea adresă:
Opera Don Calabria
str. CAP,
607480-Răcăciuni,
jud. Bacău
tel. 0234/251500
fax 0234/251540
email: odcromania@xnet.ro
anunţ trimis de Ercis.ro
