Laicitatea nu este absenţă a simbolurilor religioase
04.11.2009, Roma (Catholica) - Redacţia centrală a Radio Vatican l-a intervievat pe Episcopul de Terni-Narni-Amelia, Mons. Vincenzo Paglia, preşedinte al Comisiei pentru ecumenism şi dialog cu ebraismul în cadrul Conferinţei Episcopale Italiene, în contextul în care o sentinţă a Curţii europene a Drepturilor omului de la Strasbourg a definit prezenţa crucifixelor în sălile de clasă o violare a drepturilor părinţilor de „a educa fiii după propriile convingeri” şi o violare împotriva „libertăţii de religie a elevilor”. Mons. Paglia a explicat că „laicitatea nu este absenţă a simbolurilor religioase, ci mai degrabă capacitatea de a le primi şi de a le susţine”, şi a declarat că prezenţa crucifixului contribuie la a le aminti copiilor şi tinerilor valorile fundamentale.
„În faţa golului etic pe care adesea îl vedem şi în copiii noştri, a crede că le venim în ajutor prin a şterge totul mi se pare cu adevărat o miopie, şi pentru că presupune o concepţie privind o cultură care este liberă doar în măsura în care nu are nimic, sau care are doar ceea ce rămâne dezrădăcinat de orice istorie, de orice tradiţie, de orice patrimoniu. Cu atât mai mult cu cât pieţele noastre, străzile noastre sunt arhipline de crucifixuri. Nu cred că există cineva care să pretindă să distrugă simbolurile religioase în pieţe, pe străzi, la răscruci pentru motivul că lezează libertatea de religie a cuiva. Prefer deci acea civilizaţie mediteraneană care vedea în oraşe… prezenţa de simboluri, de semne ale altor religii. Când Papa Paul al VI-lea a întâmpinat o oarecare dificultate când a fost vorba de construirea unei moschei la Roma, a spus: `Este un mare semn de civilizaţie`”.
Mons. Paglia nu consideră că expunerea unui crucifix într-o încăpere, într-o şcoală publică, poate fi considerată o impunere. „Cred că marea bătălie pe care trebuie să o ducem este aceea că crucea arată umilirea de care şi astăzi atâţia drepţi, atâţia săraci sunt striviţi: este o amintire a ceea ce i se întâmplă omului când dreptatea nu este respectată şi mai degrabă aici apare o valoare de gratuitate, acea gratuitate de care toţi avem nevoie la orice credinţă am aparţine. În acest sens, există o dimensiune şi de încărcătură culturală şi educativă pe care cred că ar fi iresponsabil a dori să o ştergem”. „Crucifixul este, evident, şi un semn al unei identităţi. Dar, după părerea mea, este şi un semn al unei universalităţi de care avem nevoie: adică al unei iubiri ce nu cunoaşte margini, al unei iubiri care este dispusă să îşi dea viaţa pentru alţii, până şi pentru proprii duşmani”.
