Animatori pentru „Vara împreună 2010” pregătiţi la Roman
30.11.2009, Roman (Catholica) - Prima întâlnire pentru animatorii de la „Vara împreună 2010” a adunat peste 130 de tineri din 22 de parohii din Dieceza de Iaşi, care s-au întâlnit sâmbătă, 28 noiembrie 2009, la sediul „Iosefinii lui Murialdo” din Roman, pentru un moment de formare umană şi creştină. Un moment intens de rugăciune, condus de pr. Fabio Volani, a creat o atmosferă potrivită ca introducere la această întâlnire, aflăm de pe Ercis.ro. Anticipând cu o săptămână Ziua Internaţională a Voluntariatului (5 decembrie), tema de formare propusă a fost: „Necesitatea umană, psihologică şi creştină de a fi voluntari”.
Doi conferenţiari i-au provocat pe tineri să reflecteze, să se întrebe şi să descopere această dimensiune atât de importantă şi necesară pentru viaţa lor. Mihaela Bob, psiholog, a dezvoltat tema din punct de vedere psihologic, în timp ce pr. Bernardin Duma, profesor de teologie morală la Institutul Franciscan din Roman, a tratat rolul voluntariatului catolic astăzi, din perspectiva scripturistică şi etică. După aceste două intervenţii au urmat discuţiile în grup, unde tinerii au putut să discute şi să aprofundeze argumentele tratate. La sfârşitul dimineţii, pr. Fabio a prezentat tema aleasă pentru „Vara împreună 2010”: „Înconjurul lumii”.
Cu această ocazie, le-a fost prezentată tinerilor prezenţi o iniţiativă din partea comisiei pentru pastoraţia vocaţională din zona Roman: „Grupul Samuel”, un drum de căutare vocaţională pentru tineri şi tinere cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani. Programul va fi anunţat în curând în fiecare parohie din zona Roman. Fiecare grup parohial prezent a primit un dosar conţinând o întâlnire de rugăciune, „Slujirea: o valoare evanghelică”, alături de conferinţele susţinute de către cei doi conferenţiari. Copii ale acestui dosar pot să fie cerute la „Iosefinii lui Murialdo” din Roman. O gustare, un timp liber pentru a se distra şi pentru a se juca a încheiat această primă întâlnire. Voluntarii se vor mai întâlni în primăvară, pentru a se pregăti să facă împreună „înconjurul lumii”.



