Preoţii sunt mai mult decât „operatori sociali”
12.03.2010, Vatican (Catholica) - Când un preot se vede pe sine ca nimic mai mult decât un „operator social”, riscă să trădeze preoţia în sine, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, când a primit în audienţă, în ziua de vineri, 12 martie 2010, participanţii la Conferinţa Teologică Internaţională „Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului”, organizată de Congregaţia pentru Cler. La evenimentul de două zile, centrat în jurul temei Anului Preoţiei, au participat peste 50 de Episcopi şi 500 de preoţi.
Pontiful a abordat tema identităţii preotului, despre care a spus că este important să fie clară „pentru a nu ceda ispitei de a o reduce la categoriile culturale dominante”. El a arătat că în special în contextul secularizării, care vede preotul ca ceva „străin”, este important „să se depăşească reducţionismele periculoase, care, în deceniile trecute, folosind categorii mai mult funcţionaliste decât ontologice, l-au prezentat pe preot aproape ca pe un `operator social`, riscând să trădeze însăşi Preoţia lui Cristos”. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit apoi despre o hermeneutică „a continuităţii sacerdotale” care ar arăta drumul neîntrerupt al preoţiei începând de la Isus Cristos şi conducând până în timpurile moderne.
„Iubiţi fraţi preoţi, în timpul în care trăim este deosebit de important ca această chemare de a participa la unica Preoţie a lui Cristos în slujirea hirotonită să înflorească în `carisma profeţiei`: este mare nevoie de preoţi care să vorbească despre Dumnezeu lumii şi care să-i prezinte lui Dumnezeu lumea; oameni care să nu fie supuşi modelor culturale efemere, ci să fie capabili să trăiască în mod autentic acea libertate pe care numai certitudinea apartenenţei la Dumnezeu este în măsură să o dea”. Pontiful a spus că cea mai necesară profeţie este cea a fidelităţii, care „să conducă la trăirea propriei preoţii în adeziune totală la Cristos şi la Biserică”.
Referindu-se la Catehismul Bisericii Catolice, Sfântul Părinte a spus că „preotul nu-şi mai aparţine sieşi, ci, prin sigiliul sacramental primit, este `proprietate` a lui Dumnezeu. Acest `a fi al Altuia` al preotului trebuie să poată fi recunoscut de toţi, printr-o mărturie limpede”. Acest „orizontul al apartenenţei ontologice la Dumnezeu” constituie de asemenea „cadrul just pentru a înţelege şi a reafirma, şi în zilele noastre, valoarea celibatului sacru, care în Biserica latină este o carismă cerută pentru Ordinul sacru şi este ţinut în foarte mare consideraţie în Bisericile Orientale. El este autentică profeţie a împărăţiei, semn al consacrării cu inimă neîmpărţită Domnului şi `celor ce sunt ale Domnului`, expresie a dăruirii de sine lui Dumnezeu şi celorlalţi”.
Vocaţia preotului, „care rămâne un mare mister chiar şi pentru cei care am primit-o în dar”, este una foarte înaltă, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. „Limitele noastre şi slăbiciunile noastre trebuie să ne inducă să trăim şi să păstrăm cu credinţă profundă acest dar preţios, cu care Cristos ne-a configurat lui, făcându-ne părtaşi de misiunea sa mântuitoare”. „Preaiubiţi preoţi, bărbaţii şi femeile din timpul nostru ne cer numai să fim până la capăt preoţi şi nimic altceva. Credincioşii laici vor găsi în atâtea alte persoane ceea ce au nevoie din punct de vedere uman, dar numai în preot vor putea găsi acel cuvânt al lui Dumnezeu care trebuie să fie mereu pe buzele lui; Milostivirea Tatălui, dăruită din belşug şi în mod gratuit în sacramentul Reconcilierii; pâinea vieţii noi, `adevărată hrană dăruită oamenilor`”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
