Maria ne ajută să privim spre cer

15.08.2010, Castel Gandolfo (Catholica) - Vă oferim în traducere discursul rostit de Papa Benedict al XVI-lea în ziua de duminică, 15 august 2010, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, înainte de a recita rugăciunea Angelus, împreună cu credincioşii şi pelerinii reuniţi în curtea interioară a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo.

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, celebrăm trecerea de la condiţia pământească la fericirea cerească a celei care l-a născut în trup şi l-a primit în credinţă pe Domnul Vieţii. Veneraţia faţă de Fecioara Maria însoţeşte încă de la început drumul Bisericii, şi începând deja din secolul al IV-lea apar sărbători mariane: în unele este slăvit rolul Fecioarei în istoria mântuirii, în altele sunt celebrate momentele principale ale existenţei sale pământeşti. Semnificaţia sărbătorii de astăzi este conţinută în cuvintele ce încheie definiţia dogmatică, promulgată de Venerabilul Papă Pius al XII-lea în 1 noiembrie 1950, în acest an fiind a 60-a aniversare a acesteia: „Neprihănita pururea Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, încheindu-şi cursul vieţii pământeşti, a fost înălţată în gloria cerească cu trup şi suflet” (Constituţia apostolică Munificentissimus Deus, AAS 42 [1950], 770).

Artişti din toate epocile au reprezentat în pictură şi sculptură sfinţenia Maicii Domnului, împodobind biserici şi sanctuare. Poeţi, scriitori şi muzicieni au cinstit-o pe Fecioară prin imnuri şi cântări liturgice. Din Orient în Occident, Preasfânta este invocată ca Maică cerească, care îl ţine pe Fiul lui Dumnezeu în braţele ei şi sub a cărei protecţie îşi găseşte refugiu întreaga omenire, cu străvechea rugăciune: „Sub îndurarea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea întru ispite, ci din primejdii ne scăpă pe noi, una curată, una binecuvântată”.

În Evanghelia solemnităţii de astăzi, Sf. Luca descrie împlinirea mântuirii prin intermediul Fecioarei Maria. Ea, în al cărei pântece s-a făcut Prunc cel Atotputernic, după vestirea îngerului, fără întârziere, se îndreaptă degrabă către verişoara ei, Elisabeta, pentru a-l duce acolo pe Mântuitorul lumii. Într-adevăr, „când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit copilul în sânul ei… [şi] a fost umplută de Duhul Sfânt” (Luca 1,41); a recunoscut-o pe Maica lui Dumnezeu în „aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul” (Luca 1,45). Cele două femei, care aşteptau împlinirea făgăduinţelor divine, pregustau, acum, bucuria venirii Împărăţiei lui Dumnezeu, bucuria mântuirii.

Iubiţi fraţi şi surori, să ne încredinţăm celei care – după cum afirma Servul lui Dumnezeu Paul al VI-lea – „ridicată la cer, nu şi-a încetat misiunea de mijlocire şi de mântuire” (Exortaţia apostolică Marialis Cultus, 18, AAS 66 [1974], 130). Ei, călăuzitoarea apostolilor, sprijinul martirilor, lumina sfinţilor, îi adresăm rugăciunea noastră, implorând-o să ne însoţească în această viaţă pământească, să ne ajute să privim spre Cer şi să ne primească într-o zi alături de Fiul ei, Isus.