Cardinalul Bagnasco despre rata negativă a naşterilor

31.08.2010, Roma (Catholica) - O cultură fără copii şi fără bătrâni este serios deformată şi incapabilă să funcţioneze, a afirmat preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene (CEI). Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova, a făcut această afirmaţie duminică, celebrând solemnitatea Madonnei della Guardia printr-o Liturghie la Sanctuarul Liguria de pe Muntele Figogna. Prelatul a reflectat asupra frumuseţii fidelităţii şi asupra familiei ca „pântece al vieţii”.

Referindu-se la rata negativă a naşterilor din Italia (-0.047%), Cardinalul a susţinut că „balanţa demografică nu este necesară doar pentru supravieţuirea fizică a comunităţii – care fără copii nu are viitor – ci este şi o condiţie pentru acea alianţă dintre generaţii esenţială pentru o dialectică democratică normală”. Acesta este motivul, a explicat el, pentru care Biserica avertizează de mult timp asupra crizei demografice, ce reprezentă o „catastrofă culturală serioasă”. Lipsa copiilor nu creează doar un viitor negru, ci şi „o disproporţie între generaţii” şi o „sărăcie educaţională”. „Copiii şi tinerii ne constrâng de fapt să ne angajăm în discuţii, ne fac să ieşim din noi înşine, pe noi cei care, din motive de vârstă şi slăbiciune, tindem să ne rezumăm la nevoile noastre imediate. Părinţii cu copiii nu doar că trebuie să îşi schimbe modul de vedere şi stilul de viaţă, ci şi trebuie să planifice şi să se organizeze în relaţie cu copiii la diferitele lor vârste.”

Cardinalul Bagnasco a subliniat că problema scăderii ratei naşterilor are legătură cu valorile culturale. „Dacă privim la imaginea sacră a Fecioarei cu Pruncul nu trebuie să facem vreun efort pentru a ne imagina viaţa în Nazaret: trăiau într-o simplitate absolută, în truda bucuroasă a lucrărilor de zi cu zi, acasă şi în atelierul de tâmplărie; trăiau într-un sat, cunoscându-se cu vecinii, participând la cult în prezenţa lui Dumnezeu. Totul ne face să ne gândim la o aderenţă profundă şi pozitivă faţă de viaţă, ca dar primit şi care nu este proprietatea noastră absolută”, a continuat prelatul. „Ne face să percepem apartenenţa la o serie de generaţii, la o tradiţie care nu constrânge ci ajută. Într-un cuvânt simţim că respirăm speranţă.” Dimpotrivă, a susţinut mai apoi preşedintele CEI, în climatul cultural de astăzi, cuplurile şi familiile par să cedeze în faţa provocărilor vieţii şi ale relaţiilor. Eforturile zilnice par plictisitoare şi fără sens, deci de nesuportat. Viitorul şi-a pierdut valoarea, iar prezentul e căutat doar pentru satisfacţia imediată.” În acest context „fidelitatea e înţeleasă ca ceva repetitiv, obositor, lipsit de fior”.

Fidelitatea este însă condiţia creşterii, a susţinut Cardinalul Bagnasco. Iubirea în viaţa de familie se transformă în timp: „de la efervescenţa iniţială se schimbă în ceva mai profund şi înrădăcinat, întărit prin eforturi şi bucurii. În această creştere, repetiţia zilnică a atâtor datorii mărunte şi mari, a atâtor acţiuni ce par cenuşii, este ca o ploaie liniştită şi continuă ce udă pământul şi îl fertilizează. Nu furtuna marilor pasiuni ne face să creştem sau măsoară iubirea, ci fidelitatea zilnică şi umilă în numele iubirii.” Prelatul a explicat că familia este „o şcoală a umanităţii şi a credinţei”. Acolo învăţăm să fim iubiţi, să avem încredere unii în alţii, descoperim „frumuseţea diferitelor vârste”. În familie vedem mărturii despre acceptare, umilinţă, încredere şi despre „puterea miraculoasă a iertării date şi primite”. În familie de asemenea este „rugăciunea făcută împreună zilnic, participarea la Liturghia de duminică, sărbătorile liturgice cu tradiţiile lor, pelerinajele la sanctuare, imaginile sfinte de acasă”. Fiecare cuvânt este o lecţie de credinţă, „un moment al acelei şcoli care lasă semne în inimă”.