Preoţii trebuie să fie profesionişti ai rugăciunii
22.09.2010, Bucureşti (Catholica) - În dimineaţa zilei de miercuri, 22 septembrie 2010, începând cu ora 11 o parte din preoţii din parohiile bucureştene şi din împrejurimile capitalei s-a adunat în biserica parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din cartierul Băneasa, la invitaţia părintelui paroh, pr. Mihai Mărtinaş pentru tradiţionala oră lunară de rugăciune. La această adunare de comuniune a fost prezentă doar o parte din preoţi întrucât ceilalţi participă la exerciţiile spirituale ţinute de iezuiţi la Ciofliceni, Snagov, în Mănăstirea Fraţilor Carmelitani Desculţi.
La întâlnire preoţii s-au bucurat şi de prezenţa IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Păstorul Arhidiecezei, şi de cea a PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, proaspăt întors din Anglia, unde a participat la Sfânta Liturghie pontificală celebrată duminică, 19 septembrie de Papa Benedict al XVI-lea la sfârşitul vizitei sale pastorală în Marea Britanie. Ora de rugăciune, citim pe ARCB.ro, s-a concretizat într-o oră de Adoraţie a Preasfântului Sacrament şi după citirea Liturgiei Cuvântului fiecare preot a avut ca ghid de meditaţie o scurtă reflecţie cu tema „Rugăciunea, datoria fundamentală a creştinului”. „Preotul trebuie să fie prin excelenţă un profesionist al rugăciunii”, au putut citi preoţii în mica broşură pusă la dispoziţie de părintele paroh, după cum apostolii au înţeles de la început aceasta. „Preotul, în primul rând, trebuie să fie omul rugăciunii; cum îi vom învăţa pe alţii să se roage dacă noi nu ştim să ne rugăm. Apoi, ‘meseria’ noastră este rugăciunea”.
După cântarea oficiului Orei Medii şi după binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, IPS Ioan a spus câteva cuvinte prin care a invitat preoţii să înţeleagă că prin rugăciunea Tatăl nostru, pe care ne-a învăţat-o Cristos, noi cerem nu numai iertarea de la Dumnezeu condiţionând-o de iertarea pe care noi o oferim aproapelui nostru, ci şi ca rugăciunea noastră să fie ascultată de Dumnezeu după cum şi noi ştim să ascultăm pe aproapele nostru, vorbind nu numai despre ascultarea ca promisiune şi vot din partea preotului şi a călugărului, ci despre a şti să ascultăm pe oricine doreşte să ne vorbească, indiferent dacă avem dispoziţia necesară sau nu.

