Papa Benedict discută cu astronauţii din spaţiul cosmic
23.05.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a ţinut o istorică teleconferinţă la sfârşitul săptămânii trecute cu echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale, în timpul căreia a pus cinci întrebări, i-a lăudat pe astronauţi pentru curajul lor şi le-a transmis binecuvântarea sa apostolică. Sâmbătă, 21 mai, în cele douăzeci de minute ale teleconferinţei, ce a avut loc cu ocazia ultimei misiuni a navetei Endeavour, Sfântul Părinte a stat de vorbă cu cei 12 astronauţi americani, italieni şi ruşi din Sala Foconi din Biblioteca Vaticană, unde i-a şi văzut pe ecranul unui televizor. Echipa din spaţiu l-a putut doar auzi pe Papă.
Alături de Pontif s-a aflat Enrico Saggese, preşedintele Agenţiei Spaţiale Italiene, Thomas Reiter, director pentru zborurile şi operaţiunile umane al Agenţiei Spaţiale Europene, şi generalul Giuseppe Bernardis, de la Forţele Aeriene Italiene. Convorbirea în spaţiu a fost coordonată de Centrul Spaţial Johnson din Houston, cu ajutorul Vaticanului şi al Agenţiei Spaţiale Europene. Iniţial Papa ar fi trebuit să se adreseze echipajului la începutul acestei luni, dar lansarea navetei a fost amânată de două ori până când a putut în sfârşit pleca lunea trecută, pentru o misiune de 16 zile. „Sunt foarte bucuros să am această oportunitate extraordinară de a conversa cu voi în timpul misiunii voastre. Sunt deosebit de recunoscător pentru faptul că pot vorbi cu un grup aşa de numeros, dat fiind faptul că în acest moment sunt prezenţi la staţiunea spaţială ambele echipaje”, a spus Pontiful, conform traducerii din L’Osservatore Romano apărută pe InfoSapientia.ro.
„Omenirea se află într-un timp de progres extrem de rapid în domeniul cunoştinţelor ştiinţifice şi al aplicaţiilor tehnice. Într-un anumit sens, voi sunteţi reprezentanţii noştri, conduceţi, din partea omenirii, explorarea de noi spaţii şi de noi posibilităţi pentru viitorul nostru, mergând dincolo de limitele existenţei noastre zilnice. Noi toţi admirăm cu adevărat curajul vostru, precum şi disciplina şi angajarea cu care v-aţi pregătit pentru această misiune. Suntem siguri că sunteţi inspiraţi de idealuri nobile şi că intenţionaţi să puneţi la dispoziţia întregii omeniri şi a binelui comun rezultatele cercetărilor voastre şi ale activităţilor voastre. Această convorbire îmi oferă astfel ocazia de a exprima admiraţia mea personală şi aprecierea mea faţă de voi şi faţă de toţi cei care colaborează pentru a face posibilă misiunea voastră, şi de a uni încurajarea mea călduroasă, pentru ca misiunea să poată fi dusă la îndeplinire cu succes deplin.”
