Sărbătoare şi început de noviciat la Borzeşti
20.09.2011, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 17 septembrie 2011, în conventul din Borzeşti al fraţilor minori capucini, au avut loc două evenimente importante atât pentru fraţi, cât şi pentru Biserica locală: sărbătoarea aniversării „Stigmatizării Sfântului Francisc” şi începutul anului de noviciat pentru şapte tineri dornici să-l urmeze pe Cristos după exemplul şi regula Sfântului din Assisi împreună cu fraţii capucini, unde s-au format şi unde şi-au descoperit vocaţia.
Sfânta Liturghie a hramului a început la ora 11, participând fraţii capucini, seminariştii de la Liceul Catolic „Fericitul Ieremia”, noii novici şi rudele acestora. Prin cuvântul său de învăţătură, pr. Leon Budău, custodele fraţilor capucini care îşi trăiesc consacrarea pe teritoriul României, a scos în evidenţă importanţa dăruirii totale în slujirea lui Cristos, îmbrăcarea hainei franciscane fiind doar un prim pas în „sequela Christi”, o etapă a formării care, dacă nu este urmată de convertirea personală, de dăruire şi de jertfă, rămâne doar un „prim pas”.
Sfântul Francisc, spunea părintele custode, a devenit un „alter Christus” tocmai pentru că a reuşit să parcurgă toate aceste etape, cu o disponibilitate care l-a dus până la identificarea cu Mântuitorul, devenind astfel o predică vie a faptului că se poate aşa ceva, că şansa pe care ne-o acordă pentru a ne mântui este mereu prezentă printre noi şi la dispoziţia noastră, depinzând doar de noi să spunem „da” chemării divine la sfinţenie. Sfântul Francisc, scotea în evidenţă pr. Leon, a cerut lui Dumnezeu să poată fi părtaş la suferinţele Fiului său, iar răspunsul divin au fost „stigmatele”, văzute nu ca o suferinţă, ci ca o recunoaştere a predilecţiei divine faţă de Seraficul nostru Părinte.
După momentul festiv al cererii din partea postulanţilor ca să îl poată urma pe Cristos după exemplul Sfântului Francisc şi cel al îmbrăcării „hainei de probă”, Sfânta Liturghie a continuat în aceeaşi atmosferă de sărbătoare, fiind urmată, în mod firesc, cu o agapă fraternă. (După corespondenţa semnată de fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap pentru Ercis.ro)
