Papa s-a întâlnit în Germania cu victimele abuzurilor
23.09.2011, Erfurt (Catholica) - Un comunicat al Vaticanului declară că Papa Benedict al XVI-lea a fost „profund impresionat” de o întâlnire pe care a avut-o în după-amiaza zilei de vineri, 23 septembrie 2011, cu victimele abuzurilor sexuale comise de cler. Aşa cum a devenit de acum un obicei în călătoriile papale, Pontiful s-a întâlnit cu un grup de victime la seminarul din Erfurt, în a doua dintre cele patru zile ale vizitei sale în Germania.
„Profund impresionat de suferinţele victimelor, Papa şi-a exprimat profunda compasiune şi regretul pentru tot ceea ce li s-a întâmplat lor şi familiilor lor”, se arată în declaraţia Vaticanului. Sfântul Părinte a asigurat grupul de angajamentul Bisericii de a trata problema acestor abuzuri şi a promova măsuri eficiente de prevenire. „Papa Benedict al XVI-lea este aproape de victime şi şi-a exprimat speranţa ca milostivul Dumnezeu, Creator şi Răscumpărător al întregii omeniri, să vindece rănile victimelor şi să le dea pacea interioară”, se adaugă în comunicat. Pe lângă victime, Sfântul Părinte s-a întâlnit şi cu unele persoane care se ocupă de cei lezaţi de aceste abuzuri.
