Înainte de întâlnirea de la Assisi, Papa a vorbit despre Isus care aduce pacea
27.10.2011, Vatican (Catholica) - Cu o zi înainte de întâlnirea liderilor religioşi din întreaga lume în oraşul Assisi, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că răstignirea, moartea şi învierea lui Isus au adus o nouă împărăţie a păcii în care Cristos este Rege. „Crucea este noul arc de pace, semn şi instrument de reconciliere, de iertare, de înţelegere, semn că iubirea este mai puternică decât orice violenţă şi decât orice asuprire, mai puternică decât moartea: răul este învins cu binele, cu iubirea”, le-a spus Pontiful pelerinilor reuniţi în Aula Paul al VI-lea din Vatican, în 26 octombrie 2011. „Acesta este noua împărăţie a păcii în care Cristos este regele; şi este o împărăţie care se extinde pe tot pământul”.
Sfântul Părinte a rostit acest discurs în cadrul audienţei sale generale de miercuri, care a fost şi o veghe de rugăciune în ajunul Zilei de Reflecţie şi Rugăciune pentru Pace împreună cu alţi lideri religioşi ai lumii, în oraşul italian Assisi. Veghea de rugăciune ar fi trebuit să aibă loc în Piaţa San Pietro, dar vremea aspră a forţat schimbarea locaţiei. Majoritatea pelerinilor au fost trimişi în Aula Paul al VI-lea, iar cei care nu au încăput au intrat în Bazilica San Pietro. Papa Benedict al XVI-lea i-a salutat scurt pe cei din Bazilică şi le-a dat binecuvântarea sa apostolică. A mers apoi în aula de audienţe, unde Cardinalul Agostino Vallini, Vicar general pentru Dieceza de Roma, a citit câteva pasaje din Sfânta Scriptură, la care Papa a răspuns cu discursul său.
Întruparea lui Isus Cristos ca rege al păcii, a spus Papa, a fost prevestită în Cartea lui Zaharia din Vechiul Testament. „Iată, regele tău vine la tine, el este drept şi biruitor”, a spus profetul din Vechiul Testament poporului evreu. Sfântul Părinte a explicat: „Ceea ce este vestit nu este un rege care se prezintă cu puterea umană, cu forţa armelor; nu este un rege care domină cu puterea politică şi militară; este un rege blând, care domneşte cu umilinţă şi cu blândeţe în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, un rege diferit faţă de marii suverani ai lumii: ‘vine modest, călare pe un asin, pe mânzul unei măgăriţe’, spune profetul. El se manifestă călărind animalul oamenilor obişnuiţi, al săracului, în contrast cu carele de război ale armatelor celor puternici de pe pământ. Mai mult, este un rege care face să dispară aceste care, va rupe arcul de război, va vesti pacea tuturor popoarelor”.
Apostolii şi-au amintit cuvintele lui Zaharia după „evenimentele pătimirii, morţii şi învierii, ale Misterului pascal, atunci când a mers din nou cu ochii credinţei la acea intrare fericită a Învăţătorului în Cetatea Sfântă… Nu intră în Ierusalim însoţit de o puternică armată cu care şi cavaleri. El este un rege sărac, regele celor care sunt săracii lui Dumnezeu… Isus este regele celor care au acea libertate interioară care face capabili de a depăşi aviditatea, egoismul care există în lume, şi ştiu că Dumnezeu singur este bogăţia lor. Isus este rege sărac printre cei săraci, blând printre cei care vor să fie blânzi”.
„Împărăţia pe care Cristos o inaugurează are dimensiuni universale. Orizontul acestui rege sărac, blând, nu este acela al unui teritoriu, al unui stat, ci sunt marginile lumii; dincolo de orice barieră de rasă, de limbă, de cultură. El creează comuniune, creează unitate. Şi unde vedem realizându-se astăzi această veste? În marea reţea a comunităţilor euharistice care se extinde pe tot pământul reapare luminoasă profeţia lui Zaharia. Este un mare mozaic de comunităţi în care se face prezentă jertfa de iubire a acestui rege blând şi paşnic; este marele mozaic care constituie ‘Împărăţia de pace’ a lui Isus de la o mare până la cealaltă şi până la marginile lumii; este o mulţime de ‘insule ale păcii’, care iradiază pace”.
„Nu cu puterea, cu forţa, cu violenţa se extinde împărăţia de pace a lui Cristos, ci cu dăruirea de sine, cu iubirea dusă la extrem, chiar faţă de duşmani”, a afirmat Papa, şi le-a atras atenţia pelerinilor asupra unui element care ne aduce aminte de această atitudine – statuia Sf. Paul cu o sabie în mână. „Bătălia lui nu a fost aceea a violenţei, a războiului, ci aceea a martiriului pentru Cristos. Singura sa armă a fost tocmai vestirea lui ‘Isus Cristos şi pe acesta răstignit’… Şi-a dedicat viaţa pentru a duce mesajul de reconciliere şi de pace al Evangheliei, oferind orice energie a sa pentru a-l face să răsune până la marginile pământului. Şi aceasta a fost forţa sa: nu a căutat o viaţă liniştită, comodă, departe de dificultăţi, de contrarietăţi, ci s-a consumat pentru Evanghelie, s-a dăruit în întregime pe sine însuşi fără rezerve şi astfel a devenit marele mesager al păcii şi al reconcilierii lui Cristos”.

Inaltator si plin de har mesajul Papei Benedict!!! A-l urma pe ISUS CRISTOS cere multe sacrificii si jertfe, cere sa rastignim omul vechi din noi si sa il imitam pe ISUS si sa il urmam pe drumul calvarului pina la sfirsit!!!