Cardinalul Amato despre viitorul Fericit Carol Lampert
11.11.2011, Roma (Catholica) - Duminică, 13 noiembrie, la Sfântul Martin în Dornbirn, în landul austriac Voralberg, are loc ceremonia de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu Karl Lampert, martir, preot diecezan şi pro-vicar al Administraţiei Apostolice din Innsbruck Feldkirch. Ceremonia de beatificare va fi prezidată de Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care a oferit un scurt interviu pentru Radio Vatican, oferind pentru început amănunte despre viaţa şi martiriul părintelui Lambert
– Viitorul Fericit Carol Lambert s-a născut pe 9 ianuarie 1894, la Göfis, lângă Feldkirch, în Austria, într-o familie de agricultori modeşti. A simţit vocaţia la preoţie încă din copilărie; a frecventat Seminarul din Bressanone şi, după ce şi-a completat parcursul formativ, a fost sfinţit preot pe 12 mai 1918. În 1930 a fost trimis la Roma, unde a urmat doctoratul în Drept Canonic, la Universitatea Gregoriană, devenind totodată avocat la Sacra Rota Romana.
– Cum s-a comportat faţă de regimul nazist?
– Tocmai în acea perioadă tragică de persecuţie anticatolică în Austria, în 1938, i-au fost încredinţate toate îndatoririle de nou Administrator Apostolic la Innsbruck – Feldkirch, după ce Mons. Paulus Rusch a fost împiedicat de cel de-al Treilea Reich să fie înscăunat în Dieceză. În acest context pr. Lambert a devenit pro-vicar al Administraţiei Apostolice şi preşedinte al Tribunalului Canonic. În acest nou rol, Carol Lampert şi-a manifestat nu doar dezaprobarea faţă de ideologia nazistă dar s-a şi opus cu hotărâre exproprierilor, precum cea a seminarului teologic Canisianum şi a mănăstirii Surorilor Adoraţiei Perpetue din Innsbruck. A început de atunci pentru pr. Lampert o cale a crucii extrem de dureroasă, cu arestări şi deportări în lagăre de concentrare (la Dachau, Sachsenhausen), cu exiluri şi chiar trei condamnări la moarte. Pe 13 noiembrie 1944 a fost ghilotinat, împreună cu alţi doi preoţi.
– Cum a înfruntat o moarte atât de injustă?
– Carl Lampert nu a ajuns nepregătit la ora supremă a mărturiei. Înainte de moarte, îi scria fratelui Julius: „Chiar dacă sunt în lanţuri de cinci luni, conducând existenţa unui condamnat la moarte, mi-am regăsit curajul şi am reacţionat destul de bine la toată această mizerie (…). E un timp trist, dar şi mai triste sunt persoanele! Ce suferinţă! Ajutorul lui Dumnezeu este o enormă consolare pentru mine. Imaginează-ţi că celebrez Sfânta Liturghie aproape în fiecare zi! Este un miracol să îl pot avea pe Domnul cu mine în Preasfântul Sacrament. În fiecare zi le dau tuturor, în cele patru direcţii, binecuvântarea sacramentală, şi mă pot ruga mult. În acest mod mă rog, îl implor pe Dumnezeu pentru voi şi cu adevărat ‘nu mi-e teamă de nici un rău, chiar dacă aş păşi în întunericul morţii, pentru că Domnul este cu mine’. […] Am înaintea ochilor o imagine a Maicii Domnului, cu o mică floare. […] Isus şi Maica Sa Sfântă găsesc calea chiar şi pentru a ajunge în aceste locuri.
– Care este mesajul părintelui Carol Lampert?
– Martiriul este cel mai mare act de iubire faţă de Dumnezeu şi constituie calea cea mai nobilă spre sfinţenie. La fel ca în primele secole, şi azi Biserica îngenunchează plină de emoţie în faţa unui astfel de fiu al său, martir, care şi-a unit propriul sânge cu sângele lui Cristos pe Cruce. Şi, aşa cum sacrificiul lui Cristos a fost zălog al mântuirii umanităţii, tot astfel sacrificiul Fericitului Lambert va fi sămânţă de reînnoită viaţă creştină în acest pământ binecuvântat.
