Un nou secretar la Congregaţia pentru Episcopi
12.01.2012, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul Lorenzo Baldisseri a fost numit secretar al Congregaţiei pentru Episcopi. El a slujit până acum ca Nunţiu Apostolic în Brazilia. Noul oficial din Vatican s-a născut în Italia, la 29 septembrie 1940. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1963, pentru Dieceza de Pisa. După ce a studiat la Academia Pontificală Eclezială a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun.
La 12 ianuarie 1992, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Nunţiu Apostolic în Haiti, fiind hirotonit Episcop la 7 martie şi ridicat imediat la rang de Arhiepiscop. După ce a fost Nunţiu în Paraguay, din 1995, s-a mutat în 1999 în Nepal, iar din 2002 a avut aceeaşi funcţie în Brazilia. Cardinalul Raymundo Damasceno Assis, preşedintele Conferinţei Episcopale Braziliene, i-a mulţumit Arhiepiscopului Baldisseri pentru toată munca depusă pentru această ţară. A menţionat în special rolul Nunţiului în dobândirea unui nou stat juridic pentru Biserica din Brazilia, promulgat de preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva la 11 februarie 2010.
