Papa a anunţat locul următoarei Întâlniri Mondiale a Familiilor
03.06.2012, Milano (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a anunţat astăzi, la finalul Liturghiei ce a marcat încheierea celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, locul unde se va desfăşura următoarea ediţie: în Arhidieceza de Philadephia, în Statele Unite ale Americii. „Transmit saluturile mele calde Arhiepiscopului Charles Chaput şi catolicilor din acel mare oraş”, a spus Pontiful, după care s-a îmbrăţişat cu prelatul american.
Întâlnirile de acest fel au loc tot la trei ani, reunind sute de mii de persoane pentru rugăciune, celebrări şi pentru aprofundarea temei căsătoriei şi vieţii de familie. Anul acesta în Milano au venit pelerini din aproximativ 150 de ţări. Ediţia 2012 a inclus un Târg al Familiei, pentru cei ce lucrează în pastoraţia familiilor, un congres teologico-pastoral şi o serie de discursuri adresate de Papa Benedict familiilor, preoţilor şi persoanelor consacrate, dar şi autorităţilor civile. Această ediţie a avut în program şi o întâlnire a Sfântului Părinte cu copiii care au primit sau vor primi anul acesta Sacramentul Mirului în Arhidieceza de Milano. Tinerii s-au întâlnit cu Episcopul Romei pe stadionul San Siro, o întâlnire care în mod tradiţional are loc cu participarea Arhiepiscopului de Milano, Cardinalul Angelo Sodano.
Apogeul ÎMF 2012 a fost Liturghia din Parcul Bresso din Milano, de astăzi, la care au participat aproape un milion de persoane. Tema Întâlnirii a fost „Familia: munca şi celebrarea”. Pontiful şi-a concentrat mesajul pe faptul că familia este „principalul patrimoniu al umanităţii”, şi că prin Cristos ea asigură „o cultură adevărată şi stabilă, în favoarea omului”.
