Patriarhul ecumenic: să dăm mărturie împreună despre mesajul mântuirii

11.10.2012, Vatican (Catholica) - În timpul celebrării din această dimineaţă din Piaţa San Pietro, de deschidere a Anului Credinţei, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I – care a asistat în laterala dreaptă a Papei – a rostit un scurt discurs, din care mai jos aveţi câteva fragmente. „Acum cincizeci de ani, în chiar această piaţă, o celebrare puternică şi esenţială a exprima inima şi mintea Bisericii Catolice Romane, conducând-o în aceşti cincizeci de ani în lumea contemporană. Această piatră de hotar transformatoare, deschiderea Conciliului Vatican II, a fost inspirată de realitatea fundamentală a faptului că Fiul şi Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu este ‘acolo unde doi sau trei se adună în numele Lui’ şi că acest Duh, care vine de la Tatăl, ‘ne va călăuzi spre întreg adevărul’.”

„În ultimele cinci decenii, realizările acelei adunări au fost diverse, după cum a demonstrat-o seria de importante şi influente constituţii, declaraţii şi decrete. Am contemplat înnoirea spirituală şi ‘întoarcerea la izvoare’ prin studiul liturgic, cercetarea biblică şi a doctrinei patristice. Am apreciat angajamentul de a lăsa la o parte limitarea scolasticismului rigid pentru o deschidere spre dialogul ecumenic, care a condus la anularea reciprocă a excomunicărilor din anul 1054, la schimburi de saluturi, restituiri de relicve, începerea unor importante dialoguri şi vizitarea reciprocă a sediilor noastre. […] Drumul nostru nu a fost mereu uşor sau lipsit de suferinţe şi provocări. […] Teologia fundamentală şi temele principale ale Conciliului Vatican II – misterul Bisericii, sacralitatea liturgiei şi autoritatea episcopală – sunt dificil de aplicat în practica asiduă şi trebuie asimilate în decursul întregii vieţi şi cu implicarea întregii Biserici.”

„Mergând mai departe împreună pe acest drum, să aducem mulţumiri şi slavă Dumnezeului viu – Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt – pentru că tocmai această adunare de Episcopi a recunoscut importanţa reflecţiei şi a dialogului sincer între Bisericile noastre ‘surori’. Ne unim în speranţa că va fi îndepărtată bariera dintre Biserica din Răsărit şi Biserica din Apus, şi că va fi în cele din urmă un singur sălaş clădit solid pe piatra din capul unghiului, Isus Cristos, care va face din două una singură”.

„Prezenţa noastră aici exprimă angajamentul nostru de a da mărturie împreună despre mesajul mântuirii şi al vindecării pentru fraţii noştri mai mici: săracii, oprimaţii, marginalizaţii în lumea creată de Dumnezeu. Să începem rugăciuni pentru pacea şi vindecarea fraţilor noştri creştini care trăiesc în Orientul Mijlociu. În actualul vârtej de violenţă, separare şi diviziune care se intensifică între popoare şi naţiuni, fie ca iubirea şi dorinţa de armonie, pe care le declarăm aici, şi înţelegerea de care ne bucurăm prin dialog şi respect reciproc, să fie model pentru lumea noastră. Fie ca omenirea să poată să întindă celuilalt mâna şi să putem lucra împreună pentru a depăşi durerea popoarelor, mai ales acolo unde se suferă din cauza foametei, a catastrofelor naturale, a maladiilor şi a războiului care, în cele din urmă, distruge viaţa noastră a tuturor”.

„În lumina la tot ceea ce Biserica din lume trebuie încă să realizeze, şi cu mare apreciere pentru tot progresul pe care l-am înregistrat împreună, suntem onoraţi că am fost invitaţi să participăm – şi să rostim un discurs – la această celebrare solemnă şi festivă a Conciliului Vatican II. Nu este doar o coincidenţă faptul că această ocazie marchează pentru Biserica voastră inaugurarea solemnă a Anului Credinţei, dat fiind că credinţa este cea care oferă un semn clar al drumului pe care l-am parcurs împreună de-a lungul căii reconcilierii şi a unităţii vizibile”.