Săptămâna săptămânilor: sărbătoarea Cincizecimii
10.05.2008, Vatican (Catholica) - Duminică, 11 mai, Biserica de rit roman sărbătoreşte solemnitatea Rusaliilor sau Cincizecimii cu care se încheie Timpul pascal. La ora 10, Papa Benedict al XVI-lea va prezida Sfânta Liturghie în Bazilica Vaticanului, iar la Liturghia vigiliei, în Bazilica San Giovanni in Laterano, catedrala Romei, Cardinalul vicar Camillo Ruini, a conferit sacramentul Mirului unui număr de peste 180 de studenţi universitari. Tema ceremoniei a fost: „Veţi primi puterea Duhului Sfânt”. Sărbătoarea Rusaliilor, nume ce se referă mai degrabă la limbile de foc, asemenea unor trandafiri, care s-au oprit peste capetele apostolilor în Cenacolul din Ierusalim, mai este numită sărbătoarea Cincizecimii, întrucât are loc în a cincizecia zi de la sărbătoarea Paştelui.
Despre simbolismul numărului 50 a vorbit Arhiepiscopul Giafranco Ravasi, biblist şi preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, într-un interviu pentru Radio Vatican: „Este simbolul profund biblic al celor şapte săptămâni, de şapte ori câte şapte. Numărul şapte, ştim, în culturile Orientului, este un număr simbolic ce reprezintă plinătatea, perfecţiunea. Cincizeci de zile înseamnă, pentru tradiţia iudaică, sărbătoarea prin excelenţă a Noului Legământ, adică noul dar al Alianţei dintre Dumnezeu şi Israel, nu pe tablele de piatră de la Muntele Sinai, ci pe tablele de carne ale inimilor. Pentru creştinism devine în schimb revărsarea Duhului în comunitate pentru un nou legământ, care este însă sigilat acum de prezenţa lui Cristos înviat înlăuntrul comunităţii sale prin Duhul şi prin cuvântul Său”.
O Biserică însufleţită de spiritul Rusaliilor trebuie să aibă cel puţin două caracteristici: „Pe de o parte să fie în mod cert orientată spre Domnul său. Duhul ne ajută să înţelegem mai mult marele secret al lui Dumnezeu. O doua dimensiune este cea orizontală: în interiorul comunităţii Duhul este prezent atât pentru a constitui Biserica, cât şi pentru a fi, să spunem aşa, sufletul ei, pentru a nu lăsa să devină o simplă structură, o organizaţie, ci, în profunzime, un singur trup viu cu Domnul său, să fie un trup de fraţi, să trăiască mai ales în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu care face să freamete spiritele, însufleţeşte conştiinţele, conduce şi călăuzeşte existenţa”.
La întrebarea „Într-o lume globalizată ca cea a noastră, cum se poate reînnoi continuu Duhul şi în lumea noastră laică?”, Arhiepiscopul a răspuns: „O primă cale este cea tipic eclezială, bisericească, de a se reveni la invocarea Duhului Sfânt, la meditarea Cuvântului lui Dumnezeu alimentată de Duhul Sfânt; a reveni la Liturgie şi mai ales a valoriza unele comportamente fundamentale în cadrul liturgiei în ce priveşte Duhul. Ne gândim la Botez, de pildă, ne gândim mai ales la sacramentul Mirului sau Confirmaţiunii care are ca emblemă Duhul Sfânt. O altă cale este şi mai mult de tip simbolic, şi prin urmare şi culturală. Este faptul de a regăsi marile simboluri biblice care vorbesc despre Duhul Sfânt”.
„Amintesc doar două dintre multe câte sunt. Primul este cel al suflului. Tema suflării, a respiraţiei vrea să spună viaţă. Aşa cum noi de la părinţii noştri am primit respiraţia vieţii născându-ne, la fel când în Botez şi apoi la Mir am primit darul Duhului, am primit o altă respiraţie, adică o altă viaţă: însăşi viaţa lui Dumnezeu, o respiraţie care poate fi îngreunată sau chiar tăiată de-a binelea de răul păcatului. Al doilea simbol este cel al focului: vorbim de fapt şi noi despre focul iubirii. Duhul este principiul iubirii, nu numai în comunitate, ci şi acela care ne invită să întindem mâna în afară, ridicându-l pe cel căzut, mângâindu-l pe cel singur, punând în practică şi purtând mai departe acea poruncă fundamentală pe care ne-a lăsat-o Cristos: cea a iubirii”.
