Criza adevărului vine din criza credinţei
17.04.2008, Washington (Catholica) - Actuala „criză a adevărului” îşi are rădăcina în „criza credinţei”, a spus Papa Benedict al XVI-lea unui grup de lideri şi de reprezentanţi ai educaţiei catolice. Afirmaţia a fost făcută astăzi, la Universitatea Catolică Americană (CUA) din capitala SUA. Pontiful a fost primit în campus de către preşedintele Universităţii, pr. David O`Connell, şi salutat cu căldură de către studenţi, care au strigat „CUA loves the Pope” (CUA îl iubeşte pe Papa”).
„Educaţia este parte integrală a misiunii Bisericii de proclamare a Veştii celei Bune”, a spus Sfântul Părinte. „Este aşadar oportun să se reflecteze asupra a ceea ce este specific în instituţiile noastre catolice. Cum pot contribui la binele societăţii prin misiunea primară a Bisericii, care este evanghelizarea? Toate activităţile Bisericii pornesc de la conştientizarea faptului că este purtătoare a unui mesaj care îl are la origine pe Dumnezeu însuşi.” Şi a continuat susţinând că „cine caută adevărul devine unul care trăieşte credinţa”. Astfel, identitatea unei şcoli catolice este „o chestiune de convingere: credem cu adevărat că doar în misterul Cuvântului făcut trup devine cu adevărat clar misterul omului? Suntem noi gata să ne dedicăm în totalitate – intelect şi voinţă, minte şi inimă – lui Dumnezeu? Acceptăm adevărul pe care îl revelează Cristos? În universităţile şi în şcolile noastre este tangibilă credinţa? Este aceasta exprimată cu fervoare în liturghie, în sacramente, prin intermediul rugăciunii şi al actelor de caritate, prin grijă faţă de dreptate şi respect pentru creaţia lui Dumnezeu? Doar în acest mod dăm mărturie, cu adevărat, despre ceea ce suntem şi despre ceea ce susţinem.”
„Din această perspectivă se poate recunoaşte că actuala `criză a adevărului` este înrădăcinată într-o `criză a credinţei`”, a mai susţinut Papa Benedict. „Doar prin credinţă ne putem da, în mod liber, consensul la a-l mărturisi pe Dumnezeu şi la a-l recunoaşte ca fiind garantul transcendent al adevărului pe care îl revelează.” Deşi instituţiile catolice trebuie să dea mărturie despre adevărul lui Cristos, se vede faptul că oamenii sunt reticenţii când vine vorba de a se încredinţa lui Dumnezeu. „Este un fenomen complex, ce necesită o reflecţie continuă. În vreme ce am încercat cu scrupulozitate să antrenăm inteligenţa tinerilor noştri, poate că am neglijat voinţa lor. În consecinţă, observăm cu îngrijorare că noţiunea de libertate devine distorsionată. Libertatea nu este facultatea de a ne `scutura` de obligaţii. Libertatea autentică nu poate fi obţinută prin îndepărtarea de Dumnezeu. O asemenea alegere ar însemna, în cele din urmă, omiterea adevărului genuin de care avem nevoie pentru a ajunge să ne înţelegem pe noi înşine.”
Sfântul Părinte a spus că identitatea catolică „cere şi inspiră” mai mult decât „ortodoxia conţinutului cursurilor”, şi anume faptul că „fiecare şi toate aspectele comunităţilor voastre de studiu reverberează în contextul vieţi ecleziale de credinţă”. „Doar în credinţă, se poate concretiza adevărul, iar raţiunea – cu adevărat umană – devine capabilă să conducă voinţa de-a lungul căii libertăţii. În acest mod, instituţiile noastre aduc o contribuţie vitală la misiunea Bisericii şi slujesc în mod eficient societatea. Ele devin locuri în care activa prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa umană este recunoscută şi fiecare persoană tânără descoperă bucuria de a intra `în a fi ai lui Cristos, în slujba celorlalţi`.”
Papa Benedict a vorbit apoi despre vocea Bisericii în spaţiul public, tot mai mult pusă în discuţie. „De aceea este important să ne amintim că cele două adevăruri – ale credinţei şi raţiunii – nu se contrazic niciodată între ele. […] În exprimarea adevărului revelat, (Biserica) slujeşte tuturor membrilor societăţii, purificând raţiunea, asigurând că aceasta rămâne deschisă faţă de adevărurile ultime. Alimentându-se de la izvorul înţelepciunii divine, aceasta aruncă lumină asupra fondării moralităţii şi a eticii umane şi aminteşte tuturor grupurilor din societate că nu este uzanţa cea care creează adevărul, ci este adevărul cel care serveşte ca bază pentru tradiţie. Departe de a ameninţa toleranţa legitimei diversităţi, o asemenea contribuţie iluminează adevărul însuşi care determină obţinerea consensului şi ajută la menţinerea dezbaterii publice la un nivel raţional, onest şi de încredere.”
Papa a mulţumit reprezentanţilor educaţiei catolice pentru mărturia şi profesionalismul lor. Apoi a lăudat valoarea libertăţii academice. „Referitor la membrii Facultăţilor şi Colegiilor Universitare catolice, doresc să reafirm marea valoare a libertăţii academice. În virtutea acestei libertăţi, voi sunteţi chemaţi să căutaţi libertatea oriunde vă conduce analiza atentă a evidenţei. Însă, trebuie amintit că orice apel la principiul libertăţii academice care justifică poziţii ce contrazic credinţa şi învăţătura Bisericii, ar împiedica sau chiar ar trăda identitatea şi misiunea unei universităţi, o misiune ce stă în centrul îndatoririi de a învăţa – munus docendi – a Bisericii şi care nu este în vreun fel autonomă sau independentă de ea.”
La final Papa s-a adresat „special persoanelor consacrate şi preoţilor: nu abandonaţi apostolatul din şcoli! Dimpotrivă, înnoiţi dăruirea voastră faţă de şcoli, mai ales faţă de cele aflate în zonele sărace; în locurile unde sunt multe promisiuni înşelătoare care îi atrag pe tineri departe de calea adevărului şi a libertăţii genuine, căci este ne neînlocuit mărturia persoanelor consacrate privind sfaturile evanghelice. Încurajez persoanele consacrate prezente să aibă un reînnoit entuziasm în promovarea vocaţiilor. Să ştiţi că mărturia voastră în favoarea idealului consacrării şi a misiunii în mijlocul tinerilor constituie – pentru tineri şi familiile lor – un izvor de mare inspiraţie în ale credinţei.” La finalul discursului, Sfântul Părinte a făcut un schimb de daruri cu preşedintele CUA. Apoi i-a salutat şi a dat mâna cu unii dintre cei prezenţi, după care a plecat spre următorul moment al vizitei: întâlnirea cu liderii altor religii.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Nimic mai adevarat. Cine nu-L urmeaza pe Domnul bajbaie in minciuna si intuneric. Chiar si popoare intregi bajbaie in intuneric, asa cum e cazul poporului Roman. Nimic nu e posibil fara credinta. Asta e cea mai clara situatie cand Dumnezeu pedepseste. De fapt ateilor nu le trebuie stiinta de la Dumnezeu intrucat „le stiu pe toate”.