Solidaritate cu Bisericile care suferă
02.10.2013, Vatican (Catholica) - Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Biserici Răsăritene, vizitează Germania între 3 şi 6 octombrie, informează Radio Vatican. Vizita se înscrie în cadrul deschiderii Campaniei „Missio”, în favoarea misiunilor, în luna dedicată acestora.
Iniţiativa se va deschide pe 6 octombrie, printr-o Sfântă Liturghie solemnă în Catedrala din Köln, celebrată de prefectul dicasterului vatican pentru Biserici Răsăritene, împreună cu Patriarhul Ibrahim Sidrak de rit copt şi cu Cardinalul Joachim Meisner, Arhiepiscop de Köln. Programul Cardinalului Sandri în Germania prevede vizitarea sediilor agenţiilor care alcătuiesc R.O.A.C.O. (Reuniunea Operelor de Ajutor pentru Biserici Răsăritene) şi întâlniri cu responsabili şi colaboratori din cadrul acestui organism, în special din Dieceza de Köln.
Astfel de întâlniri se doresc un semn de recunoştinţă şi de încurajare a solidarităţii admirabile faţă de Bisericile Răsăritene, mai ales faţă de comunităţile din Irak, Egipt, Siria şi Ţara Sfântă, care au avut atât de mult de suferit în ultima perioadă.
