Sărbătoarea Învierii Domnului celebrată la Huşi
25.04.2014, Vatican (Catholica) - În noaptea Învierii şi în prima zi de Paşte, 20 aprilie 2014, Preasfinţitul Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, a fost prezent pentru celebrări la Huşi, aflăm de pe Ercis.ro. A fost însoţit la altar de preoţii invitaţi: pr. Cristian Farcaş, pr. Daniel Romila, pr. Sergiu Bolog, împreună cu pr. paroh Benone Butacu jr. şi preoţii vicari Romeo Sumanaru şi Liviu Brudaru. În predică, Preasfinţitul le-a împărtăşit celor prezenţi marea bucurie ce o are în suflet: victoria lui Isus asupra morţii, asupra păcatelor omenirii, asupra Satanei care ne-a ţinut prizonieri asemenea unor „vrăbiuţe în colivie”. Satana a ţinut omenirea în lanţurile morţii, ale disperării; însă Isus ne-a cumpărat de la Cel Rău cu preţul sângelui Său, dându-ne libertatea şi transformându-ne în fii ai Tatălui ceresc.
În marea Sa milostivire, Dumnezeu, iubind omenirea decăzută, nu i-a dorit pieirea, ci a dorit să o întoarcă la fericirea dintru început. Astfel, biruinţa lui Isus asupra morţii a avut această misiune: să şteargă vina omenirii, să-i redea speranţa în fericirea veşnică. Creştinul de astăzi trebuie să fie lumină, bucurie şi speranţă într-o lume consumistă ce oferă doar seducţii şi nonvalori. El trebuie să-şi trăiască viaţa impregnată în principiile învăţăturii Evangheliei lui Isus, să răspândească seninătate în lumea întunecată de păcat, de vicii, de dezordine spirituală. El trebuie să aducă pacea lui Isus înviat în familie, în societate, la locul de muncă, în diferitele grupuri sociale.
După celebrările şi Sfânta Liturghie din noaptea Învierii, în procesiune cu lumânările aprinse, credincioşii au mers la cimitirul din localitate, unde s-au rugat împreună pentru sufletele celor care au plecat înaintea lor şi aşteaptă clipa învierii. Preasfinţitul a înălţat rugăciunile credincioşilor prezenţi la Tatăl ceresc, oferind binecuvântarea finală tuturor celor prezenţi. Încă de mai bine de treizeci de ani, când a fost prima dată în comunitatea din Huşi, fiind seminarist, Preasfinţitul Aurel Percă a purtat în inimă şi în rugăciunile sale această comunitate, dorind astfel mult să sărbătorească Învierea Domnului aici în acest an.
