Sărbătoarea Învierii Domnului la Dublin
26.04.2014, Dublin (Catholica) - În Irlanda, greco-catolicii români trăiesc în majoritatea lor în capitala Dublin, dar sunt prezenţi şi în alte localităţi. Celebrările liturgice se desfăşoară exclusiv în Dublin, la biserica Saint Michan de pe Halston Street, responsabilul cu pastoraţia credincioşilor greco-catolici români din zona fiind pr. Coriolan C. Mureşan din Eparhia de Oradea.
Unor credincioşi le-a fost dificil din cauza programului de muncă să ajungă la Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare, sau la Prohodul Domnului din Vinerea Mare, dar la Slujba de Înviere, celebrată Sâmbătă, 19.04.2014, la ora 21:00, au fost prezenţi 450 de credincioşi din mai multe localităţi. Au existat echipe de credincioşi care au asigurat ordinea în biserică, au împărţit paştile la final şi au monitorizat curăţenia în biserică pentru Sf. Paşti. În acest an, în toată Săptămâna Mare (şi la începutul Săptămânii luminate) strana a fost asigurată de studentul seminarist Adrian Tocaci de la Seminarul Major Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi” de la Oradea. Ministranţi au fost Adrian Georgel Bilt şi Alexandru Apati. Celebrarea Slujbei de Înviere a durat de la ora 21:00 la ora 22:00 şi s-a încheiat cu sfinţirea coşurilor cu bucate aduse de multe familii din comunitate.
În prima zi de Paşti, Sf. Liturghie solemnă a fost celebrată de pr. Coriolan la ora 13:15, dându-se citire pastoralei Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice Române. După programul liturgic credincioşii au participat, în funcţie de zonele din Dublin unde locuiesc, la prânzuri în care s-au ciocnit ouă roşii şi familiile greco-catolice româneşti au încercat să retrăiască atmosfera tradiţională din ţara de origine. A doua zi de Paşti Sf. Liturghie a fost celebrată la ora 12:00, pr. Coriolan mulţumindu-i studentului seminarist Adrian Tocaci pentru activitatea din această perioadă şi asigurându-l de rugăciunile comunităţii greco-catolice din Dublin, care îl însoţesc în drumul vocaţional. În aceeaşi zi, feciorii din comunitate au umblat cu stropitul cu parfum pe la diferitele familii, conform unei tradiţii din anumite părţi ale Ardealului. (după corespondenţa semnată de comunitatea greco-catolică din Dublin pentru EGCO.ro)



