Interviu cu Cardinalul Kurt Koch despre dialogul ecumenic şi relaţiile cu ebraismul (I)
21.07.2014, Roma (Catholica) - Se merge cu paşi mici, dar ceva se mişcă. Progresul în dialogul ecumenic adesea costă sacrificiu şi cere răbdare. Şi uneori preţul cel mai mare de plătit este sângele vărsat de martiri. A vorbit despre aceasta Cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, într-un interviu pentru L’Osservatore Romano, apărut în traducere pe Ercis.ro. Vă oferim acum prima parte a interviului.
– Există ceva nou în dialogul ecumenic dintre catolici şi ortodocşi?
– Lumea ortodoxă este foarte variată în interiorul ei, pentru că Bisericile sunt multiple. Actualmente situaţia cea mai dificilă se înregistrează în Ucraina, deoarece Patriarhia Ortodoxă de Moscova reproşează Bisericii Catolice că nu face o distincţie clară între credinţă şi politică. Dimpotrivă, relaţiile cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol sunt foarte bune. Avem o lungă istorie de prietenie, care se exprimă mai ales în vizitele reciproce în timpul sărbătorii Sfinţilor patroni Petru şi Paul la Roma şi a Sfântului Andrei la Constantinopol. Aceasta este o tradiţie care cu siguranţă va favoriza mai mult comuniunea în viitorul apropiat.
Dată fiind această apropiere cu ortodocşii care ţin de Patriarhia de Constantinopol este posibil să se trăiască o comuniune spirituală cu ei. Din păcate, din cauza contrastelor existente acest lucru nu este posibil, în acelaşi mod, cu alte Biserici ortodoxe cu care nu se poate imagina deocamdată să ne rugăm împreună. Consider pentru aceasta deosebit de necesar să primim ca o mare provocare căutarea unităţii dintre ortodocşi şi catolici.
– Gesturile şi cuvintele dintre Papa Francisc şi Bartolomeu nu pot să fie interpretate ca un semnal nou?
– Întâlnirea Papei Francisc cu Patriarhul Bartolomeu, la Ierusalim, nu a fost numai un moment de aniversare a vizitei Papei Paul al VI-lea la Patriarhul Athenagoras, ci şi un pas important pentru viitorul ecumenismului, necesar pentru a aprofunda legătura şi unitatea. Observ cu amărăciune că mulţi astăzi sunt obişnuiţi să vorbească despre două Biserici, dar există numai o Biserică. Este aceeaşi Biserică în Orient şi în Occident. Tocmai pentru aceasta, este absolut indispensabil să se regăsească unitatea şi comuniunea deplină şi în Euharistie.
Aceasta era marea dorinţă a Papei Paul al VI-lea şi a Patriarhului Athenagoras şi astăzi încă nu am realizat-o. Pentru că încă nu au fost rezolvate toate problemele teologice. Există încă o mare muncă de făcut, în special în comisia internaţională mixtă pentru dialogul teologic. Tratăm ca temă principală raportul dintre sinodalitate şi primat. Nu dorim să facem un compromis între cele două realităţi, ci o sinteză între marea forţă a ortodoxiei, sinodalitatea, şi marea forţă a catolicismului, primatul. Există şi alte probleme. Dar mai întâi este absolut necesar să se clarifice aceea a primatului.
– Va rămâne încă îndelung o piedică?
– Deja Papa Paul al VI-lea spunea că primatul Episcopului de Roma este cea mai mare piedică pentru ecumenism. Comisia Internaţională reunită la Ravenna în 2007 a publicat un document final, semnat împreună de catolici şi ortodocşi, în care se evidenţia clar că Biserica are nevoie de un protos, la nivel local, regional şi universal. Acesta a fost un mare pas înainte, pentru că şi ortodocşii au recunoscut că Biserica are nevoie de un primus la nivel universal. Şi numai dacă Biserica are o dimensiune universală primatul are un sens, ca semn şi instrument de unitate. Trebuie să regăsim o practică a primatului Episcopului de Roma care poate să fie comună şi pentru celelalte Biserici.
Papii veniţi după Conciliul Vatican II au făcut şi fac mult pentru ecumenism. Este o realitate de fapt că diferiţi conducători ai altor Biserici vor să vină la Roma. Acest lucru dă impresia că Papa exprimă şi trăieşte deja un primat ecumenic, făcut din prietenie, din fraternitate. Mă gândesc şi la zilele de rugăciune, de reflecţie şi de dialog care s-au desfăşurat la Assisi. Cine poate să invite celelalte religii la o întâlnire mondială pentru a se ruga pentru pace? Aceasta este deja o practică bună a primatului ecumenic al Episcopului de Roma.
– Există şi o angajare comună pentru a încerca să se oprească fenomenul secularizării în lumea occidentală, în Europa îndeosebi?
– În această privinţă, Biserica Catolică a demarat proiectul noii evanghelizări. Ea trebuie să aibă şi o dimensiune ecumenică, pentru că secularizarea este o provocare pe care o putem înfrunta numai împreună. În ţara mea, Elveţia, de exemplu, 37% dintre locuitori sunt catolici şi 29% protestanţi. Se celebrează multe căsătorii mixte. Această realitate trebuie considerată ca un început de înţelegere ecumenică, pentru că a trăi împreună între catolici şi protestanţi şi a nu participa la aceeaşi Biserică şi la Euharistie devine o mare problemă.
– Dialogul cu alte Biserici şi confesiuni creştine poate favoriza pacea şi reconcilierea?
– Înainte de toate trebuie să fim mai curajoşi în a denunţa persecuţiile faţă de creştini, pentru că astăzi avem mai multe persecuţii decât în primele secole după Cristos. Se calculează că optzeci la sută dintre persoanele persecutate sunt creştine. Cred că noi tăcem prea mult. Toate comunităţile, toate Bisericile au martirii lor. Sângele nu desparte ci uneşte. În Biserica antică se spunea că martirii sunt sămânţa noilor creştini. Astăzi putem spune că martirii sunt sămânţa ecumenismului şi a unităţii pentru viitor. În continuitate cu Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc vorbeşte despre ecumenismul suferinţei. Acesta este fundamentul cel mai profund şi spiritual al angajării ecumenice. Acest lucru este valabil mai ales în ţările de origine a creştinismului, în Orientul Mijlociu, unde creştinii fug, sunt constrânşi să plece, pentru că dacă rămân sunt ucişi. Este trist să vezi cum rămân structurile goale şi nu oamenii. Şi dacă aceasta se întâmplă am pierdut mult. Văd şi semnale pozitive: în unele zone, ca în Siria, persecuţia îi uneşte pe creştini.
