Icoana şi rugăciunea pentru întâlnirea familiilor din Philadelphia în 2015
09.09.2014, Philadelphia (Catholica) - Icoana şi rugăciunea oficiale ale celei de-a opta Întâlniri Mondiale a Familiilor, programată să aibă loc în Philadelphia, SUA, în 2015, au fost prezentate de Arhiepiscopul Charles J. Chaput în timpul Liturghiei de seară celebrate duminică, 7 septembrie 2014, în Catedrala „Sfinţii Petru şi Paul”, aflăm dintr-un material apărut în L’Osservatore Romano şi tradus pe Ercis.ro.
La un an de la aşteptatul eveniment, care va avea ca temă „Iubirea este misiunea noastră: familia pe deplin vie”, înaintează aşadar cu iuţeală maşina organizatoare pusă pe picioare de Arhidieceza nord-americană în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Familie, iar săptămâna viitoare prelatul îi va întâlni la Roma pe responsabilii din dicasterul vatican. „Rugăciunea şi icoana ne vor inspira pe toţi în timp ce continuăm să ne pregătim pentru anul 2015”, a spus Arhiepiscopul Chaput în predică. „Cu obiectivul de a îmbogăţi şi de a reda energie vieţii spirituale a familiilor, catolice sau necatolice, această imagine şi această rugăciune ne vor putea ajuta în mod semnificativ să interogăm minţile noastre şi inimile noastre şi să aprofundăm relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu familiile noastre”.
Îndeosebi rugăciunea are scopul de a-i ajuta pe delegaţii din toată lumea în pregătirea lor pentru întâlnire. Distribuită în parohii şi accesibilă prin situl www.worldmeeting2015.org, rugăciunea – în optsprezece limbi, între care şi limbajul semnelor – este gândită ca vehicul de speranţă şi de credinţă pentru familii. De aici îndemnul Arhiepiscopului de Philadelphia la recitarea zilnică a acesteia pentru buna reuşită a manifestării. Cât priveşte icoana, este vorba despre o operă de artă religioasă pentru a încuraja fie reflecţia fie rugăciunea. Pictorul Neilson Carlin a reprezentat Sfânta Familie cu Maria, Iosif, Isus prunc şi părinţii Fecioarei, Ioachim şi Ana. Pânza este acum expusă în Catedrală, unde vizitatorii şi credincioşii sunt invitaţi să se roage pentru familii.
De icoană şi de lumânările votive care o luminează este legată şi o iniţiativă de solidaritate. De fapt este posibil, cu un simplu click pe situl întâlnirii, să se aprindă o lumânare virtuală pentru a activa o donaţie destinată să susţină întâlnirea. În acelaşi timp va fi aprinsă şi o lumânare adevărată în Catedrala din Philadelphia. Cel care doreşte, poate să trimită, şi fără donaţie, intenţii de rugăciune care vor fi amintit în cursul Întâlnirii Mondiale a Familiilor şi de surorile slujitoare ale Duhului Sfânt ale adoraţiei perpetue.
Situl Ercis.ro, tot în traducerea pr. Mihai Pătraşcu, oferă textul rugăciunii în limba română:
O, Dumnezeule şi Tatăl nostru al tuturor,
în Isus, Fiul tău şi Mântuitorul nostru,
Tu ne-ai făcut
fiii Tăi şi fiicele Tale
în familia Bisericii.
Fă ca harul Tău şi iubirea Ta
să ajute familiile noastre
răspândite în lume
să fie unite între ele
în fidelitate faţă de Evanghelie.
Fie ca exemplul Sfintei Familii,
cu ajutorul Duhului Tău Sfânt,
să conducă toate familiile,
în special pe cele mai necăjite,
pentru ca să fie sălaşuri de comuniune şi de rugăciune,
pentru ca mereu să caute adevărul
şi să trăiască în iubirea Ta.
Prin Isus Cristos Domnul nostru. Amin.
Isuse, Marie şi Iosife, rugaţi-vă pentru noi!

